Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mircea Geoană, despre importanța inteligenței artificiale pentru NATO: „Suntem interesați ca aceasta să fie folosită etic și moral”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost prezent astăzi la Universitatea Politehnică din București, acolo unde a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Euronews România, despre importanța inteligenței artificiale în lumea de azi.

„La NATO conduc board-ul de inovare, ne ocupăm de noile tehnologii, ne ocupăm de crearea unui ecosistem de inovare la nivelul țărilor NATO. Noi am lansat o inițiativă, un accelerator de inovare pentru apărare în zona Atlanticului de Nord și toate țările aliate au intrat în competiție. Din România, două centre au câștigat și sunt membre în acest ecosistem de inovare al NATO – Centrul Internaţional de Excelenţă în Inteligenţă Artificială de la Politehnică și INCAS. Noi punem împreună cercetători, universități și bani pentru a încerca să menținem această supremație tehnologică a Occidentului și cred că România va avea mult de câștigat din participarea la această nouă inițiativă”, a precizat Mircea Geoană pentru Euronews România.

Întrebat dacă inteligența artificială poate reprezenta un avantaj în fața adversarilor, Mircea Geoană a spus că:

„E un avans în orice. Tehologiile care revoluționează lumea și societatea, cum este inteligența artificială sau biotehnologia, au aplicație transversală. Obligația noastră la NATO e să ne uităm la partea utilă, civilă, transformatoare. Dar este și partea cealaltă a monedei, partea de aplicație militară a inteligenței artificiale. Noi suntem interesați ca inteligența artificială să fie folosită etic și moral. Nu vrei să te trezești în situația în care un robot fără control uman, începe să distrugă. Este o linie fină, dar asta facem la NATO – promovăm tehnologie, dar ne uităm și la utilizarea responsabilă a acesteia”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE