Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ministrul Economiei va trimite Corpul de Control la Loteria Română, pe fondul noului logo controversat

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a declarat, miercuri, la Ploieşti, că va trimite Corpul de Control la Loteria Română, după ce în spaţiul public au apărut controverse privind achiziţia noului logo, potrivit Agerpres.

"Pot trimite Corpul de Control acolo pentru a constata dacă într-adevăr lucrurile sunt aşa cum trebuie făcute. Va fi un control şi la Loteria Română, pentru a lămuri şi această problemă care a apărut în spaţiul public", a spus Oprea, chestionat cu privire la acest subiect.

"Eu cred că întotdeauna trebuie să apelăm la specialişti, la cei care se pricep să facă lucrurile bine", a mai spus ministrul.

Noua sigla controversată

La aniversarea a 117 ani, Loteria Română a simțit nevoia de o schimbare de imagine. Așa că a înlocuit, cu ajutorul agenției Rusu-Borțun, celebra siglă cu trifoiul cu patru foi. Noul logo seamănă, însă, foarte mult cu unele sigle dintr-o bancă de imagini de pe internet.

VEZI GALERIA
4 imagini

Agenția care a rebranduit Loteria Română a fost acuzată că a folosit un logo care poate fi descărcat pentru aproape 3 euro de pe site-ul Shutterstock.

Informațiile au fost făcute publice pe rețelele sociale de specialiști în advertising și au iscat o adevărată dezbatere legată de asemănarea noului logo cu poza respectivă. Totul, într-o campanie de rebranding în valoare de 250.000 de lei.

Într-un răspuns pentru Euronews România, agenția Rusu+ Bortun, cea care s-a ocupat de crearea noii identități a Loteriei Române, a explicat că de fapt logo-ul este cât se poate de original.

”Ca urmare a informațiilor false cu caracter tendențios, care au apărut recent în spațiul public, si care insinuează că logo-ul (sigla) creat de agenția Rusu+Borțun în cadrul procesului de rebranding (refacere a identității mărcii) pentru Loteria Română este inspirată dintr-o imagine care se regăsește într-o bază de date publică, precizăm:

Sigla (logo-ul) a fost un element punctual, parte din manualul de identitate, iar ea a fost creată de la zero, pe baza strategiei, de un designer cu experiență si premii (Alex Macsoda) care a trecut prin mai multe etape ale procesului de desenare, în încercarea de a îmbina mai multe însemne de referință și solicitate explicit de către Loteria Română – trifoiul, bilele folosite în extrageri și tricolorul. Pentru exemplificare, regăsiți în anexa la punctul de vedere formele prin care a trecut sigla până la varianta sa finală care va fi folosită doar în contexte corporate, în retail menținându-se trifoiul sub o cromatică variată”, se arată în comunicatul agenției Rusu+ Bortun.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE