Piloţii Lufthansa au intrat în grevă vineri, forţând compania aeriană germană să anuleze sute de zboruri, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
La principalele baze ale Lufthansa din Frankfurt şi Munchen, au fost anulate aproximativ 800 de curse aeriene, fiind afectaţi 130.000 de pasageri, a anunţat compania, dând asigurări că încearcă să minimalizeze impactul mişcării de protest.
Peste 5.000 de piloţi ai Lufthansa au declanşat o grevă de 24 de ore, după ce sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), a anunţat că cea mai recentă rundă de negocieri privind salariile a eşuat.
Mişcările de protest şi lipsa personalului au forţat deja câteva companii aeriene, inclusiv Lufthansa, să anuleze mii de zboruri în această vară, provocând haos în aeroporturi şi frustrare în rândul oamenilor dornici să călătorească din nou după pandemie.
Sindicatul VC cere o creştere a salariilor de 5,5% anul acesta şi ulterior o compensare automată în funcţie de inflaţie, precum şi condiţii mai bune pentru piloţii care îşi încep acum activitatea.
Solicitările VC vor majora costurile cu angajaţii cu 40% (sau aproximativ 900 milioane de euro), în următorii doi ani, a avertizat Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană.
Compania aeriană germană a oferit în total cu 900 de euro mai mult la salariul de bază, în două tranşe, într-o perioadă de 18 luni, ceea ce ar avea ca rezultat creşterea salariilor cu 18% pentru cei proaspăt angajaţi şi cu 5% pentru cei cu funcţii importante.
Luna trecută, Lufthansa şi sindicatul Verdi au ajuns la un acord de majorare a salariilor pentru cei aproximativ 20.000 de angajaţi de la sol, în ideea de a evita noi greve care să conducă la anularea zborurilor.
Acordul prevede că salariul angajaţilor de la sol va creşte cu cel puţin 325 de euro pe lună, urmând ca o majorare suplimentară de 2,5% să fie implementată în trei etape până la finalul anului următor. Personalul care se ocupă de procedurile de check-in va beneficia de o majorare salarială cuprinsă între 13,6% şi 18,4%, ceea ce va ajuta personalul companiei aeriene să facă faţă creşterii facturilor la energie.
Publicat de: Euronews
ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE
ACTUALITATE
Liam Payne și-ar fi procurat droguri de la un angajat al hotelului unde a murit. Ce au descoperit anchetatorii în camera sa
Payne fusese de două ori la dezintoxicare, când era membru al One Direction. După destrămarea trupei, el a dezvăluit că dependența l-a făcut să se gândească la sinucidere.
ȘTIRI EXTERNE
Activiștii încep proceduri legale împotriva politicii Regatului Unit de a trimite migranții în Rwanda
Organizația britanică de activiști care apără drepturile omului, Asylum Aid, a declarat vineri că a înaintat acțiuni legale împotriva politicii guvernului britanic de a trimite imigranții în Rwanda.