Nicio universitate românească nu mai este în top 1.000 mondial al Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat, încă din 2003, de Shanghai Ranking Consultancy. Ligia Deca a vorbit despre subiect la ”Vocile care contează”.
Ligia Deca: „Un lucru trebuie spus de la început, și anume că există mai multe tipuri de rankinguri internaționale. (…) Aceste clasamente au metodologii diferite, distincte. Unele dintre ele au și clasamente, rankinguri pe domenii sau pe anumite componente pe care le consideră importante. Eu cred că de fiecare dată când abordăm această discuție trebuie să ne uităm la criterii, care sunt criteriile pentru care o universitate intră în primele X. O mare parte din aceste criterii, în ceea ce privește rankingurile internaționale, ține de cercetare, de performanța în cercetare, iar aici cei care fac consultanță în mediul internațional, vizavi de cum se ajunge pe un loc mai sus în aceste clasamente, spun că există și anumite strategii prin care o universitate poate să urce în rankinguri”.
„Tipic, o universitate trebuie să fie comprehensivă, trebuie să aibă anumite specializări unde se publică ISI, mă rog, o anumită cotație, trebuie să aibă, eventual, pentru a fi mai sus, un anumit număr de cadre didactice sau absolvenți care au luat premiul Nobel sau alte premii prestigioase”.
„Unele rankinguri au un procent mare, în jur de 30%, părerea altora despre universitatea în cauză. Deci și rankingurile acestea reflectă un anumit nivel de prestigiu, dar nu știu în ce măsură reflectă întotdeauna nivelul de performanță în raport cu prioritățile naționale. Eu nu spun că nu sunt importante. Și noi avem un ranking național care agregă performanțele universităților noastre în diferite astfel de rankinguri internaționale și alocăm și finanțare pe baza asta. Dar, dacă ne dorim ca țară să performăm în aceste rankinguri, ne trebuie un sistem de finanțare adecvat”.
Ministrul Educației: „Chiar astăzi (n.r. miercuri) a fost ședința de constituire și de alegere a structurilor de conducere în noua Comisie Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior și unul dintre lucrurile pe care le-am solicitat este o metodologie nouă de finanțare a cercetării universitare, cercetării realizate de către universități și, de asemenea, o metodologie pe care intenționez să o discut și cu universitățile românești membre în alianțe europene. (...) Aș vrea ca în etapa următoare să avem un grant administrativ, care să asigure un anumit nivel de participare, dar o parte a grantului să fie bazat pe rezultate: câți membri ai comunității academice sunt implicați direct și sunt afectați benefic de aceste proiecte”.
„Similar, trebuie să gândim și un sistem de sprijin pentru universitățile românești care deja performează internațional. Adică, să vedem care sunt acele universități. Pe unele le știm pentru că le vedem. De exemplu, Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București sunt pe o anumită componentă care ține de sustenabilitate în rankingurile internaționale. Alte universități performează foarte bine pe zona lor de competență, pe medicină, pe arhitectură, pe artă. Deci, știu că universitățile se mândresc cu asta. Este primul lucru pe care îl citim pe site-urile lor”.
„Dar eu cred că trebuie tradusă metodologia și văzut cât de mult contează pentru noi, pentru români, dacă pe metodologia rankingului respectiv o universitate stă mai bine sau mai puțin bine. Eu, de exemplu, am un obiectiv să reduc abandonul școlar universitar. Da, foarte mulți abandonează după primul an. Nu știu cât mă ajută situarea ranking. Sau am ca obiectiv să-mi crească numărul de adulți care au terminat un program universitar, pentru că suntem mult sub media OECD sau mult sub media Uniunii Europene”.
„Aici m-aș uita un pic, la alinierea între rankingul internațional și prioritățile naționale. Asta nu înseamnă că nu trebuie să investim, să avem universități performante la nivel internațional. Face parte din brandul de țară și din strategia inclusiv de politică externă, însă nu este singurul indicator de calitate a universităților”.
