Muncitorii străini din Liban se plâng că sunt lăsați în stradă, expuși bombardamentelor Israelului. Oamenii povestesc că au vrut să de refugieze în adăposturi, însă, deși erau locuri libere, li s-a refuzat accesul. Muncitorii mai spun că, deși sunt obișnuiți cu abuzurile rasiste la locul de muncă, nu se așteptau să fie lăsați sub cerul liber, fără niciun fel de apărare.
Oameni stau pe jos, pe străzile din Beirut, înconjurați de bagaje. Sunt muncitorii din Sierra Leone, unii dintre ei siliți să se refugieze din sudul Libanului, din cauza atacurilor lansate de Israel. În jur de 150 de migranți au înfruntat bombardamentele sub cerul liber.
Mariam, Sierra Leone: „Acum avem o imagine clară asupra modului în care funcționează rasismul în Liban. Chiar și în această situație groaznică în care se află toată lumea, ne resping pentru că suntem migranți. În plus, nu avem acces la adăposturi. Anunță online că au locuri libere, iar când ajungi acolo îți spun ”ne pare rău, nu mai avem spațiu”. Dar au spațiu, însă doar pentru cetățenii lor, nu și pentru migranți.”
Oamenii spun că nu se așteptau să fie abandonați în timpul bombardamentelor.
„Am plâns mult pentru că am fost tratați rău de-a lungul anilor, dar într-o situație de acest fel nu ne așteptam să fim tratați în acest fel. Să stăm în stradă, în ploaie, să ne confruntăm cu tot felul de probleme”, spune un localnic.
Neneh Jalloh, displaced migrant worker: „Nu ne este bine. Serios, nu ne simțim bine pentru că unii dintre noi și-au pierdut slujbele. Atunci când auzim bombele în jurul nostru, nu mergem la muncă. Cerem ajutor, avem nevoie de ajutor acum.”
Un grup de activiști libanezi a reușit să asigure adăposturi pentru femei, dar mulți alți oameni rămân în stradă, fără să aibă niciun fel de soluții. Unii speră să se poată întoarce acasă. Organizațiile pentru drepturile omului din Liban spun că muncitorii străini sunt supuși unui sistem de neosclavagism, numit în lumea arabă KAFALA. Potrivit activiștilor, muncitorii sunt deposedați de pașaport în momentul angajării și nu își primesc actele decât atunci când pleacă, dacă pot pleca. În plus, sunt complet izolați, supuși unui program de muncă abuziv și chiar fără zile libere.
