Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că intervențiile foarte rapide ale cadrelor medicale au salvat ”vieți și destine”. Șeful statului a făcut aceste afirmații în contextul în care i-a vizitat pe pompierii răniți în exploziile de la Crevedia, care sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență ”Floreasca”.
”Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir şi le stimez: pompierii, care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi şi care, din păcate, au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii, pe de altă parte, evident, medici, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienţii, i-a tratat şi aceste intervenţii foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieţi şi destine", a declarat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.
Klaus Iohannis, despre ancheta în cazul exploziilor din Crevedia: ”Nicio analiză politică nu trebuie evitată”
De asemenea, Iohannis a subliniat că nicio analiză politică nu trebuie evitată în legătură cu exploziile produse în localitatea Crevedia.
"Nu vreau să dau eu răspunsuri în locul autorităţilor competente. Ştiţi foarte bine că şi procurorii au deschis dosare şi la Interne se fac verificări. Aşteptăm aceste rezultate, dar ce am vrut să transmit tuturor este că: Nu accept să se spună asta e, au fost accidente. Trebuie îmbunătăţite sistemele şi da, bănuiesc unde vreţi să bateţi, nicio analiză politică nu trebuie evitată", a spus Klaus Iohannis.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că pacienţii răniţi în urma exploziilor care au avut loc la Crevedia la finalul săptămânii trecute sunt îngrijiţi "cu foarte multă atenţie" şi li se iau probe microbiologice mai des decât "de obicei".
"Ei sunt îngrijiţi cu foarte multă atenţie, cu foarte multă dedicaţie... (...) Evident că se iau toate măsurile care să minimalizeze acest risc, dar nimeni nu poate să garanteze cum se doreşte uneori că acest risc nu există. Există acest risc. Colonizarea cu germeni multirezistenţi poate să fie personală sau poate să fie din mediul în care se găseşte pacientul. Se fac probe microbiologice. Noi tocmai am insistat pentru monitorizarea acestor pacienţi să se ia probe mai des decât de obicei. În loc să se ia o dată pe săptămână, se ia chiar de două-trei ori pe săptămână. Încercăm să ţinem lucrurile sub control", a precizat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Institutul "Matei Balş".
Primarul din Crevedia susține că știa că stația GPL unde au avut loc exploziile era închisă. Mai mult decât atât, edilul spune că nu a văzut nimic acolo, iar porțile ar fi fost închise de câte ori a trecut prin acea zonă.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a deschis două dosare penale, în urma exploziilor de la Crevedia. Urmărirea penală se desfășoară ”in rem”, ceea ce înseamnă că sunt vizate fapte, nu persoane.