Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, o scrisoare omologului francez, Emmanuel Macron, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, în care a adresat felicitări şi urări de prosperitate poporului francez, menționează Agerpres.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în mesajul transmis, preşedintele Iohannis a subliniat "soliditatea şi consistenţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa, clădit pe valori comune şi pe cooperarea excelentă, atât pe plan bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi în forurile internaţionale".
Aceste relaţii privilegiate, a menţionat şeful statului, sunt reconfirmate de vizita recentă în ţara noastră a preşedintelui Republicii Franceze şi discuţiile dense şi deosebit de constructive avute cu această ocazie. În context, preşedintele Iohannis şi-a exprimat întreaga disponibilitate de a acţiona pentru aprofundarea în continuare a relaţiilor dintre România şi Franţa, precum şi în direcţia promovării unui proiect european puternic, bazat pe unitate şi solidaritate.
Şeful statului a evocat şi "intensificarea notabilă a cooperării româno-franceze pe linie de securitate, pe fondul crizei generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei".
Klaus Iohannis mulțumește Franței pentru sprijinul semnificativ al Franţei în contextul măsurilor NATO
Totodată, preşedintele Iohannis a transmis mulţumiri pentru sprijinul semnificativ al Franţei în contextul măsurilor NATO de consolidare a securităţii pe Flancul Estic, şi în special în România, inclusiv din perspectiva deciziilor istorice adoptate la Summitul de la Madrid şi a anunţului privind creşterea prezenţei militare franceze în România.
Şeful statului a adresat felicitări omologului francez pentru eforturile deosebit de intense întreprinse de Franţa în acest an, în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, în scopul avansării agendei europene, într-o perioadă extrem de complexă pentru Uniune.
„Demersurile active ale Preşedinţiei franceze a Consiliului UE în direcţia facilitării unui răspuns coerent şi unitar al Uniunii la provocările curente, precum şi de avansare în paralel a obiectivelor strategice asumate anterior necesită toată aprecierea şi recunoaşterea”, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis.