Prețul energiei s-ar putea dubla, de la 1 iulie 2025. Ministrul Energiei: Românii să aleagă cel mai competitiv furnizor

Prețul energiei electrice s-ar putea dubla în trei luni. De la 1 iulie, statul renunță la compensarea facturilor, iar companiile din domeniu deja au anunțat creșteri ale tarifelor. Între timp, ministrul Energiei îi îndeamnă pe români chiar să-și schimbe furnizorul, căutând cea mai bună ofertă pe siteul ANRE.

Companiile din domeniul energiei și-au anunțat deja clienții despre noile oferte, care vor apărea de la 1 iulie, atunci când statul va renunța la schema de compensare.

Noile prețuri ale energiei de la 1 iulie 2025

Câteva exemple: PPC, fostul Enel, a notificat că noile tarife vor include chiar și de 1,55 lei/KWh. Electica va avea un preț similar, între 1,45 și 1,53 lei/KWh. La E.ON, prețul va fi tot de peste 1,5 lei/KWh. Cea mai ieftină energie va fi la compania de stat Hidrolectrica, puțin peste 1 leu/KWh.

  • Hidroelectrica - 1-1,1 lei/KWh
  • PPC - 1,55 lei/KWh
  • Electrica - 1,45 - 1,53 lei/KWh
  • E.ON - 1,5 lei/KWh

Astfel, facturile se vor dubla dacă se păstrează acest scenariu. Un exemplu: dacă un client casnic consumă 100 KWh, în acest moment plătește 68 de lei pe lună. De la 1 iulie 2025 ar putea să plească nu mai puțin de 150 de lei pe lună, deci o creștere de aproape 50%.

Prețuri plafonate până la 30 iunie 2025

De la 1 iulie 2025 va expira prelungirea plafonării pe care Guvernul o aplica. Este vorba despre o subvenție care acoperă cel puțin 50% din prețul real al energiei. De această plafonare beneficiau inclusiv companiile și IMM-urile din industriile importante.

Prețurile plafonate:

  • 0,68 lei/KWh - consum lunar de până la 100 KWh
  • 0,89 lei/KWh - consum lunar între 100 și 255 KWh
  • 1,30 lei/KWh - consum lunar care depășește 255 KWh

Ministrul Energiei: Românii să aleagă cel mai competitiv furnizor

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, le recomandă românilor să aleagă cel mai competitiv furnizor de energie electrică.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Le recomand românilor să-și aleagă cel mai competitiv furnizor. De altfel, noi în ordonanța care a extins compensarea, am obligat furnizorii să-și publice marjele de profit, ceea ce este un exercițiu în plus de transparență și ar trebui să ducă la o piață mai competitivă.”

Se pot aștepta românii la facturi mai mari?

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Prioritatea Guvernului României este să-i sprijine pe acei români care consideră că aceste facturi sunt o povară. Sunt și acum consumatori care au plafonul de 1,3 lei KWh. Pentru ei, pe ofertele actuale, ar însemna o ieftinire a facturilor. Pentru cei care sunt în sărăcie energetică, va xista un mecanism de subvenționare a energiei electrice. Pe ofertele actuale nu se susține acest scenariu al exploziei, dublării prețurilor.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5