Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Klaus Iohannis, despre greva profesorilor: ”S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Promisiunile vor fi respectate”

Klaus Iohannis a transmis, miercuri, că Guvernul a găsit o serie de soluții pentru mai multe puncte revendicate de sindicatele din Educației.

Președintele României dă asigurări că Executivul își va respecta promisiunile, indiferent de formula în care se va găsi pe viitor coaliția.

Iohannis: ”Promisiunile făcute vor fi onorate”

”Nu există nicio sincopă în discuții și sigur, greva din Educație e o temă foarte serioasă și sunt bucuros că în afară de faptul că legile Educației au fost adoptate în Parlament, chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale Educației nu au mai fost adoptate în procedură ordinară, în afară de acestea, cererile profesorilor cum am mai spus sunt în mare măsură legitime.

Coaliția evident că e în situația să negocieze ceva, mă bucur că aceste negocieri se poartă în format de coaliție, au existat mai multe întâlniri iar speranța mea este să se termine amiabil.

Cred că fiecare a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrului Educației de a sprijini aceste solicitări. S-au găsit soluții pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Acestea și am avut o discuție cu conducerea coaliției pe această temă. Aceste promisiuni vor fi onorate.

Ce a promis Guvernul că e posibil va face. Pe de altă parte și sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în așa fel încât părțile se întâlnesc undeva la mijloc.

E greu de imaginat că solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenția coaliției și există această promisiune că se va lucra pe legea salarizării unice, care sigur va veni cu soluții pozitive și pentru angajații din Educație.”, a declarat Klaus Iohannis.

Greva profesorilor a continuat și miercuri

Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri, zi în care reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali.

"Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă", a subliniat marţi, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE