Doi parlamentari ai coaliției de guvernare i-au acuzat pe liderii sindicali din învățământ de șantaj deoarece au declanșat greva generală a profesorilor înaintea examenelor naționale. Într-un interviu acordat Euronews România, Florin Bodog, senator PSD și fost ministru al Sănătății, a afirmat că prin declanșarea protestelor de amploare ale cadrelor didactice ”se încearcă forțarea mâinii Guvernului, punându-l la zid înaintea examenelor naționale”. La rândul său, Ionuț Stroe, deputat PNL, a subliniat că acest dialog cu sindicatele din Educație ar fi putut avea loc ”la începutul anului bugetar, cu siguranță n-am fi ajuns să trăim acest pericol al declanșării unei greve generale exact în momentul în care se încheie mediile, când sunt pregătite examenele de capacitatea, Bacalaureatul, admiterea la facultăți”.
De cealaltă parte, Cristian Seidler, deputat USR, a sugerat tăierea pensiilor speciale și alocarea banilor economisiți către Educație. În tot acest timp, reprezentanții elevilor trag au avertizat că tinerii ar putea fi puși în situația de a renunța la facultățile din străinătate în cazul înghețării anului școlar, pe fondul protestelor.
Reprezentant al elevilor: ”Suntem puși în situația de a renunța la facultăți în străinătate pentru că unele cer acest examen de Bacalaureat”
Mihnea Stoica, secretar executiv al Consiliului Elevilor, a declarat la Euronews România că dacă greva profesorilor ar dura mai mult de o săptămână, ”ar exista probleme și decalaje în ceea ce privește Evaluarea Națională și Bacalaureatul, aceste examene decisive pentru elevi”.
”Suntem puși în situația de a renunța la facultăți în străinătate pentru că unele cer acest examen de Bacalaureat. În continuare susținem revendicările sindicatelor. Considerăm că este o măsură adecvată. Va crește și calitatea actului educațional în sine”, a afirmat Mihnea Stoica, la Euronews România.
Florian Bodog, senator PSD, acuzații la adresa sindicaților din Educație. ”Se încearcă forțarea mâinii Guvernului”
În direct la Euronews România, Florian Bodog (PSD), fost ministru al Sănătății, a dat de înțeles că Guvernul de coaliție face calcule și simulări privind cheltuielile bugetare deoarece ”cererile sindicaliștilor sunt destul de mari”.
”Acum se încearcă forțarea mâinii Guvernului, punându-l la zid înaintea examenelor naționale. Spun asta fiind profesor și fiind în aceeași situație cu colegii mei.
Dacă vreți să discutăm despre șantaj și despre pus la zis, cred că putem vorbi mai degrabă despre asta.
Copiii au dreptul constituțional să învețe, la fel cum dascălii au dreptul constituțional să protesteze. Când acestea se intersectează, trebuie să ne întrebăm care dintre ele primează.
Faptul că Guvernul nu a venit cu nimic, nu este adevărat pentru că au spus chiar reprezentanții sindicatelor că s-au oferit acele compensații pentru debutanți, compensații care nu ar fi afectat bugetul în momentul de față și s-a oferit o creștere salarială pentru personalul nedidactic.
Dacă stăm și discutăm și facem calculele și nu înainte de examenele naționale care pot afecta viitorul tuturor copiilor din România, cred că pot fi găsite soluții cu calm, nu soluții pompieristice”, a afirmat senatorul social-democrat.
Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: ”Solicitările sindicatelor nu trebuie să afecteze sub nicio formă parcursul educațional al elevilor”
La rândul său, deputatul liberal Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a afirmat că Ligia Deca, ministrul Educației, ”a fost dispusă la dialog” deoarece ”a invitat sindicatele la negocieri”.
”Mare parte dintre aceste solicitări erau cunoscute de ministrul Educației. Parte dintre ele se regăsesc ca răspuns în proiectele pe care le are și în Legea Educației. Cu toții am fost de acord să suspendăm discuțiile (privind rotativa guvernamentală, n.red).
Solicitările sindicatelor nu trebuie să afecteze sub nicio formă parcursul educațional al elevilor. Există un drept legitim al acestor profesori care trebuie satisfăcut cât mai repede.
Dacă aveam acest dialog la începutul anului bugetar, cu siguranță n-am fi ajuns să trăim acest pericol al declanșării unei greve generale exact în momentul în care se încheie mediile, când sunt pregătite examenele de capacitatea, Bacalaureatul, admiterea la facultăți, un moment critic pentru elevi, pentru copii, studenți și copii și mai ales pentru părinți”, a afirmat deputatul PNL, la Euronews România.
De asemenea, Stroe este părere că ”o grevă generală ar afecta în mod nedrept interesele acestor copii și ale părinților lor” și a afirmat că Guvernul va veni cu ”soluții rezonabile care să deblocheze situația actuală”.
USR propune tăieri de pensii speciale și direcționarea banilor către profesori
Cristian Seidler, deputat USR, vicepreședintele Comisiei de muncă și protecție socială, a sugerat ca Guvernul să taie din bugetul alocat pensiilor speciale și să alocate sumele economisite domeniului Educației.
”În problema pensiilor speciale, dacă le-ar reduce puțin - părerea noastră este clară; eliminare - dar ei nu vor chestiunea astea. E clientela lor politică.
Dacă ar reduce o treime din totalul cheltuielilor cu pensiile speciale, ar fi tot undeva la patru miliarde de lei. Solicitarea lor pe calculul Guvernului costă 8,3 miliarde, adică maximal ce cer sindicatele. Tot sindicatele au spus; dați-ne măcar o parte”, a afirmat deputatul USR.