Ofelia Popii este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România și una dintre cele mai aplaudate. Echipa Euronews a întâlnit-o la Sibiu, în cadrul festivalului internațional de teatru, unde Ofelia a jucat în nu mai puțin de patru spectacole. Cel mai așteptat: desigur, Faust, în regia lui Silviu Purcărete.
Ofelia Popii: Când cineva îmi spune ce i-a plăcut, mă bucur, mă gândesc că e important că omul respectiv a simțit ceva, a trăit ceva în momentul în care a văzut ce joc eu pe scenă. Înseamnă că și-a atins scopul spectacolul, până la urmă de asta jucăm, nu? Ca să îi ajutăm pe spectatori pe oameni să trăiască mai sigur decât noi niște experiențe.
Mai este lumea interesată de teatru?
Alida Mocanu (Euronews România): Uite acum 15 ani, mă gândeam, când ai încep tu să joci în ”Faust” erau alte vremuri. Acum suntem invadați de tehnologie și mă gândesc că putem spune ”Mai este lumea la fel de interesată de teatru? ” Nu doar de ”Faust”. Tu cum simți? Pentru că vine tăvaluc și tehnologia peste arta asta, a teatrului.
Ofelia Popii: Am simțit pericolul asta în perioda pandemniei, când realmente mi-am pus problema dacă nu se va opri. Dacă nu este acesta finalul. Începusem să mă gândesc la ce mă pricep eu acum, ce aș putea să fac acum. Mie îmi plac oamenii, poate să interacționez cu copiii. Îmi găseam așa diferite... Am mai citit, poate să mă reprofilez pe psihologie și după aceea mi-a venit în cap ceea ce am citit la isoria teatrului spectacole făcute pe coline, în aer liber. Și am zis, dacă o să dispară teatrul într-o sală de teatru, teatrul o să traiască afară. O să se revină la teatrul de stradă, în aer liber. Cum era în antichitate sau în evul mediu. În spații deschise, sigure pentru perioada aia. Atunci am apelat la tehnologie să îmi revin. Sincer, deși știam că trebuie să ajungem la oameni, să nu ne uite, niciodată nu am crezut cu adevărat în soluția aia. Filmul e cu totul altceva, teatrul există doar pentru interacțiunea vie atât între parterneri, actori și sală și public. Fiecare om în parte își crează propriul spectacol și prin asta e important, prin ce simte el în momentul în care se creează.
Alida Mocanu (Euronews România): Este publicul o plasă de siguranță a ta, pe scenă? Pentru că tu interpretezi și roluri grele, solicitante. Este plasa ta de siguranță, atenția publicului?
Ofelia Popii: Simt publicul, adică simt reacțiile și pulsul sălii. Îl simt, îl am mereu, dar nu pot sa spun că este primordial în momentul în care joc. Nu mă gândesc la asta. E doar ceva ce primesc și de la care ma încarc. E un schimb energetic, e indirect. E mai degrabă o relație puțin perversă. Nu e una directă, deschisă. Doar atunci când e clar, când e convenția de asa natură, când nu există un al patrulea perete. Altfel, pretinzi că el nu ar fi acolo deși știi că e . E plasă de siguranță în ceea ce privește meseria mea. Dacă nu ar fi oamenii interesați nu ar mai avea de ce să fie teatru.
Alida Mocanu (Euronews România): Cu ce te încarci când intri pe scenă? Gândurile acorului, ale tale, către ce se duc? Cum stăpânești emoția?
Ofelia Popii: Zic ”Tatăl Nostru” și mă liniștesc. Mă liniștesc așa brusc. Am niște emoții uneori mai puternice, alteori doar așa și cum e ceva pozitiv, o sărbătoare. Aștept să înceaptă spectacolul și simt emoții ca la o întâlnire plăcută, unde nu șii cu cine o să te întâlnești, dar știi că vor fi oameni faini acolo. Dar se întâmplă să am și emoții din alea mai groaznice, negative, care îți produc discomfort. Atunci mă gândesc tot timpul că nu este vorba despre mine, că nu e despre mine, Ofelia, și nu despre ce simt eu, Ofelia, aici. Că lumea nu a venit aici să mă vadă pe mine. Mereu am avut senzația asta, și nu e o senzație, e adevărul. Eu sunt mult mai săracă și chiar sunt un om foarte plictisitor, aș zice. Atât de normal, banal. În contrast cu personajele care sunt bogate. Cu siguranță nu ar veni cineva să vadă banalitățile mele. Gândul ăsta mă liniștește . Într-un fel îmi dă putere, că știu că nu contez. Stiu că nu mă arăt pe mine. E spectacolul, e totul. Mai îmi apar gânduri ”Doamne, ajuta-mă să nu stric munca tuturor!” și prostiuțe de felul acesta, dar în momentul în care începe deja totul este atât de bine asumat încât nu mai apar gânduri de genul acesta, după ce începe efectiv spectacolul.
De 15 ani, Ofelia Popii joacă rolul lui Mephisto în ”Faust”
Alida Mocanu (Euronews România): Vorbesc acum și pentru cei care au văzut și care știu ce înseamnă rolul tău, Mephisto, în ”Faust”. În 15 ani actorul se transformă. Personajul tău s-a transformat în 15 ani?
Ofelia Popii: Eu zic ca da. Ar fi bine să se fi transformat pentru că sunt lucruri pe care le făceam instinctiv, după aceea le-am conștientizat. După ce le-am conștientizat mi-am dat seama că poate nu-i bine. Căpăta totul o direcție .... Când actorul știe ce face mie mi se pare că nu e foarte bine.
Alida Mocanu (Euronews România): E detașarea?
Ofelia Popii: Nu e vorba de detașare. Nu îți dai voie să te surprinzi pe tine. E foarte mic pasul până să te plictisești și trebuie mereu să te întrebi, să cauți mereu. Și tot căutând normal că s-a schimbat personajul. Nu are cum să rămână cum a fost. E un timp... E mult, e un adolescent acolo. E ceva care s-a născut, a crescut, e mărișor.
Alida Mocanu (Euronews România): Plus maturitatea. Îl înțelegi altfel pe Mephisto pentru că experiențele de viață te fac altfel... Cum te-ai raportat la personaj?
Ofelia Popii: Înțelegi mai mult, ai trecut prin mai multe experiențe de viață. Bineînțeles. Asta spuneam, unele lucruri le înțelegeam, dar le înțelegeam intuitiv. Cumva teatrul îți oferă bogăția asta, îți dă șansa chiar dacă ai 20 de ani, intuitiv să înțelegi lucruri pe care nu le-ai trăit. Bineînțeles că acum le-am trăit și pot să capăt confirmarea a ceea ce simțeam intuitiv. Aici nu este vorba despre un personaj în care să fi experimentat ceea ce simte Diavolul. Dar mă refer în general. M-am bazat mult în acești ani pe intuiție și mă străduiesc din răsputeri să nu mă opresc.
Alida Mocanu (Euronews România): Ai momente imposibile în piesă? I se poate întâmpla unui actor. Un moment imposibil în sensul în care fie te doare, fie îți stârnește ceva, te scoate din firescul tău de pe scena? Din public se simt unele momente mai puternice.
Ofelia Popii: Da, sunt unele momente mai puternice, dar nu aș zice imposibile. Îmi place când mă pun în dificultate, adică vânez momente în care mă vulnerabilizez singură și încerc să mă surprind pe mine prin reacții. Adică chiar caut momente din astea în general, nu doar la Mephisto. În general, la toate personajele, vânez momentele de vulnerabilitate.
Alida Mocanu (Euronews România): La sfârșitul spectacolului, știu, mulți părăsesc sala și nu simt nevoia să vorbească. Realmente, vor să se gândească la ce au văzut. Tu cum părăsești scena? Cum e după?
Ofelia Popii: Nici eu nu simt nevoia să vorbesc, dar știu că este foarte important să reintrăm în normalitate. Fac tot ce e mai banal cu putință ca să pot să revin la mine și la viața mea. Lucruri cât mai banale, normale, încerc să-mi fac procesul care este normal, autocritica, dar în același timp, încerc să fiu ancorată în acum. A fost un moment, a trecut, viața mea e una absolut normală și așa o și vreau. Normală, banală. E felul în care eu ma reechilibrez, agățându-mă de lucruri simple.
Ofelia Popii: ”Mi-aș dori și îmi doresc în continuare să joc și în România, în alte teatre”
Alida Mocanu (Euronews România): Ați călătorit foarte mult cu piesele. În Japonia ați fost aplaudați 20 de minute, aflasem la un moment dar. Ai avut sentimentul vreodată că poate ai fi putut trăi într-o altă țară, pe o altă scenă, să crești altfel din punct de vedere al actorului? Te-a făcut fericită România din punctul ăsta de vedere?
Ofelia Popii: Cu siguranță m-a făcut fericită experiența întâlnirii cu Silviu Purcărete și foarte mulți regizori de la care am învățat foarte mari. Regizori mari sau nu atât de recunoscuți de la care am învățat foarte multe. Regizori mari, din punctul meu de vedere. Cu siguranță m-am dezvoltat aici, ar fi ciudat să spun că nu sunt mulțumită. Dar m-am gândit cum ar fi fost în altă țară unde poate nu trebuie mereu să o iei la nesfârșit de la capăt și să depui același efort. E un stil în România. E și bine, și rău. Ești mereu contestat. Se găsesc unii care să construiască povești în jurul tău, că de ce s-a întâmplat lucrul ală, lasă. Ai făcut mult mai multe, nu contează. Imaginația e nesecată și devine obositor în timp. Am auzit că ar fi mai ușor în altă parte, nu am experimentat decât așa, în turnee. Am avut experiența superbă de a juca în Germania, ”Nathan Înțeleptul” a fost o coproducție. Eu și soțul meu am jucat cu actorii din Stuttgart și mi s-a părut superb. Experiența a fost superbă, mi-aș dori și îmi doresc în continuare să joc și în România, în alte teatre pentru că e important să schimbi colectivul din când în când. E normal să vrei să vezi și am avut momente când am și regretat niște șanse de a face și alte colaborări în afara țării pentru că am ratat niște colaborări din cauza mea. Mi-a fost frică.
Alida Mocanu (Euronews România): Pare foarte simplu ce te întreb, dar sunt foarte mulți tineri care vor să devină actori de teatru, de film, în vremurile despre care vorbeam. Bombardati de tehnologie, de vremuri puțin imorale, aș putea spune . Știu că e greu să le dai o rețetă, dar un secret mic, ceva pe care să se bazeze. Mă gândesc că nici tu nu ai reușit de la început așa.
Ofelia Popii: Nu, e foarte greu și mi se pare că lor le este și mai greu. Piața muncii este bombardată efectiv. Și fiind foarte mulți, este foarte greu să răzbați de mulțime. Deci sincer mi-am pus întrebarea, gândindu-mă la studenții mei, dacă aș putea, dacă aș reuși să scot capul, să găsesc un loc. Pentru că este greu în primul rând să găsești un loc în care să te pui în valoare. Trebuie în primul rând să muncească oriunde, unde în primii ani este esențial să lucreze. Să lucreze, să lucreze, să lucreze și să nu comenteze! Să încerce să învețe din fiecare moment, din fiecare experiență, fiecare întâlnire. Orice întâlnire accidentală poate să devină o întâlnire foarte importantă. Deci nu trebuie să rateze nimic. Bineînțeles, să încerce să fie cât mai pregătiți. Cred că până la urmă valoarea își spune cuvântul. Nu pot să cred că lumea asta, care este destul de ciudată și nu mai ai un sistem de valori. Totul e la nivelul ”mie-mi place și mie nu-mi place”, fără să fie ceva bazat, structurat pe criterii. La nivelul sentimentelor, părerilor de moment, impresiilor, prieteniilor. Atunci devine foarte greu, dar undeva în interiorul tău trebuie să știi ce e valoare și ce nu e valoare. Trebuie, e neapărat să știi, să știi și când greșești și când faci bine. Rezistența asta, nu știu... Trebuie să nu rateze nicio șansă. Rol mic, mare, luat tot.
Alida Mocanu (Euronews România): Un exemplu, am văzut ”Seaside Stories” a lui Radu Afrim, rolul pescărușului, Theodor Șoptelea. Un actor care literalmente, nu este om, este pescăruș și imită gesturile lui, sunetele lui. Publicul s-a uitat jumătate de oră la el.
Ofelia Popii: Da. Poți din orice rol dacă ești creativ, inventiv, talentul tău o să transmită. Vocea ta o să se audă din prima. Nu ca în filme, dar eu cred ca e mult mai important să evoluezi în ritmul tău real decât se te agăți de structuri false. Dacă ești ținut din stânga și dreapta de alți oameni, ăia se pot duce. Nu, dacă ești pe picioarele tale și ai tu acolo piedestalul tău , clădit de țin, pus acolo, făcut pe puterea, inteligența și creativitatea ta, aia nu se dărâmă. Chiar și când ai momente grele. Toți le avem. Te poți ridica din nou, ok. Te mai dărâmă, dar dacă tu ești obișnuit să fii ... și te sprijini pe diferiți oameni, ești ușurel. Te duce vântul.
