Dans-actor, regizor, coregraf, creator de emoții. Un anunț dintr-un ziar l-a condus în trupa lui Dan Puric. Visul american nu îi este nici el străin, fiind unul dintre bursierii celebrului The Actors Studio din New York.
Paul Cimpoieru a făcut din corp un limbaj pasionant și revelator, iar spectacolele lui sunt experiențe intense de la care pleci îmbogățit interior.
Inginer de telecomunicații, masterand în științe umaniste și IT-stul din cei ”10 pentru România”, Paul Cimpoieru a ales să vorbească lumii prin dans: "Voiam să mă duc către zona sufletului și mi se părea că mi-ar plăcea să fiu pe un drum unde aș putea să vorbesc lumii. Despre ce să vorbesc, nu știam exact. Putea fi poezie, putea fi pictură. Până la urmă, această vorbire către lume poate să ia diferite forme, dar cred că așa a vrut la un moment dat viața”, a spus Paul Cimpoieru.
Ucenicia în trupa lui Dan Puric
Pe vremea când Dan Puric căuta noi actori pentru spectacolul ”Don Quijote”, Paul Cimpoieru a fost condus de anunțul pentru casting apărut într-un ziar chiar în fața juriului.
“Cred că Dan Puric era singurul care se uita și la oameni din afara sistemului, ceea ce e un mare merit pentru el, pe care i-l recunosc și ca pedagog, și ca maestru în artele spectacolului. Era un om care căuta în diferite zone și căuta mai mult o capacitate, o personalitate, un potențial artistic. La momentul respectiv, din peste 100 de candidați, doi am fost acceptați ca audienți. Asta însemna că ai voie să vii să te uiți, să stai pe bancă și să iei notițe. Credeai atât de mult în ceea ce faci încât repetiția nu se termina în 2 ore. Ajunsesem pe șinele care îmi erau dragi. Îmi și aduc aminte când s-a dat audiția. Veneam de pe stradă în Teatrul Național. Nu fusesem niciodată într-un cadru oficial ca la admitere și dintr-o dată multe perechi de ochi mă priveau. Am primit o temă. Înainte să încep, mi-au zis: “Bine, tinere, dar tu ce cauți aici? Tu la cine ai terminat?”. Le-am răspuns: “Am terminat la Politehnică”. “I-auzi, dragă, păi și de ce ai venit aici?”, mi-au răspuns. Îi mulțumesc domnului Puric după ani și ani că a zis: “Lăsați-l, domnule, să se exprime până la urmă”. Și ăsta a fost începutul. Oricare ar fi parcursul nostru, cred că ceea ce suntem noi azi suntem tocmai datorită parcursului. Lucrul, ucenicia în trupa lui Dan Puric se chema Passe-Partout Dan Puric, în sensul de a merge peste tot. Limbajul universal este acest teatru de mișcare, acest teatru corporal. Erai liber în a-ți urma instinctul. Repetam într-un subsol. Deasupra auzeam tocurile de la discotecă, iar eu stăteam și repetam în liniște. Începeam la 6:00 dimineața și terminam seara. Se adunau 10 – 12 ore. Școala Dan Puric a fost foarte constructivă pentru că mă lăsa să greșesc. Puțini oameni zic: “Da, domnule, du-te și greșește.” Nimeni nu lua socoteală dacă te-ai antrenat, dacă ți-ai făcut exercițiile, fiecare stătea după cât îl costa pe el. Pe unii mai mult, pe alții mai puțin. Când primeam o temă, mă bucuram foarte mult pentru că veneam cu 10 teme înapoi și ziceam: “Una e pentru Dan Puric, nouă sunt pentru mine.”
Parcursul ingineresc, de asemenea, astăzi îi vine în ajutor: “Gândirea matematică pentru mine e de mare ajutor aici, în laboratorul nostru (Compania 9). Noi facem piesele, le punem mise-en-scène și atunci ai nevoie de o gândire de șantier, cum îmi place mie să spun. Un overview care trebuie să țină cont de tot, de lumini, de muzică, de mișcări, de întreaga atmosferă energetică. Da, aici, Laplace și Gauss cred că mă ajută, undeva în subconștient."
Bursier la The Actors Studio din New York
“The Actors Studio e templul actoriei de teatru și de film din America. Au două sedii, unul în Los Angeles și unul în New York. Acum e președinte de onoare Al Pacino, pe care l-am și prins de câteva ori la câteva sesiuni. Și e așa o efervescență, o onoare că te afli acolo și înveți văzând. Înveți văzând la lucru marii maeștri. E construită, cumva, pe același principiu ca și la Dan Puric, ca o grădină. Cei mari, pe care niciodată nu-i vezi greșind în film, vin și refac scene. Sau înainte să iasă o premieră de teatru, vin și repetă în familie. Și fiindcă The Actors Studio are ca bază procesul plecând de la Stanislavski, tu, ca martor, văzând, înțelegi foarte bine mecanismele și apoi începi să le aplici și la tine. Cazi, dar te ridici mai bun.”
Intrarea la The Actors Studio a reprezentat un șir de întâmplări fericite: “Toată viața noastră este un șir de întâmplări fericite, noi trebuie doar să le dăm curs. Așa s-a întâmplat cu The Actors Studio. Știu că am ajuns acolo la un festival de artă contemporană din Manhattan. Cum toată lumea știa de The Actors Studio, mi-am spus: “Mă duc și bat la uși”. M-am dus și chiar băteam la uși. Pentru că acolo e un fel de life time member. Nu intri oricum, te recomandă cineva dacă ești valabil. Stai doi ani în probe, dar și când ai intrat, ești pe viață. Nu e un open door pentru toată lumea. Cred că am mers aproape în fiecare zi și spuneam: “Vreau să învăț”. Într-un final mi-am lăsat materialele și asta a fost tot. M-am întors în țară când s-a terminat turneul nostru. Eram cu doi dintre noi cu spectacolul de Two of us. Am pornit într-un alt turneu și peste trei luni m-au sunat de la The Actors Studio și mi-au zis: “Noi niciodată în 75 de ani n-am avut un actor care nu vorbește și ne-am gândit că, totuși, e interesant ce spui tu, că vrei să aplici metoda Stanislavski, pe care e construit The Actors Studio, în mișcare. Numai că eu eram fericit cu ceea ce făceam aici. Aveam un turneu în toate orașele minunate din Turcia: Izmir, Çanakkale, Istanbul și am refuzat. Ulterior, m-am întors în țară și le-am spus prietenilor: “M-au sunat de la The Actors Studio și le-am închis ușa în nas.” Universul acționează prin oameni. Prietenii mei s-au adunat și au pus bani să-mi iau bilet de avion. Și iată-mă plecând cu 50 de dolari în buzunar la The Actors Studio. Se făcuse un fel de bursă, un fel de grant pentru mine. Nu eram recomandat, insistența mea cred că m-a recomandat”.
Trilogia omului contemporan - #ecceHOMO
#ecceHOMO este o serie de 3 spectacole de teatru non-verbal, o combinaţie dramaturgică modernă între teatru, dans, muzică, video.
Fiecare dintre cele 3 spectacole (HOMO AMERICANUS & HOMO LOVE & HOMO ZEUS) este independent în sine, dar împreună alcătuiesc o imagine-puzzle a "omului contemporan nou". Spectacolele sunt concepute sub forma unui teatru modern, având un "limbaj teatral universal" şi se adresează oricărui spectator.
“În genul meu de teatru, mi se pare că silent is not muted, că tăcerea de multe ori e mai puternică decât cuvântul. Iar tăcerea nu-i muțenie. Și plecând de aici, m-a făcut să caut diferite direcții de manifestare teatrală. Mie îmi place să zic “mică trilogie a omului contemporan nouă”. HomoAmericanus s-a născut în America, m-a inspirat foarte mult scrierea Părintelui Calciu în anii '70, când descoperea într-adevăr omul american. Spectacolul se leagă de om și de vise, de visul american, de ce-și dorește omul, unde vrea să plece în drum, cât își urmează visul, cât n-are curaj să plece. HomoLove, deși are conotații multiple în legătură cu această zbatere a omului cu dragostea, indiferent de gen, indiferent de orientare sexuală, is all about love. Iar HomoZeus reprezintă lupta între inimă și creier, această dualitate pe care o purtăm cu noi, această zbatere. Această trilogie are foarte multă empatie, oamenii se regăsesc.”
Distribuit în producții cinematografice
Paul Cimpoieru a făcut parte din distribuția mai multor filme, însă cel care îi este cel mai aproape este “Despre oameni și pești”, regizat de Sergiu Semenescu.
“Vara, când se încheie stagiunea, mă mut undeva la mare. Am acolo o comunitate de pescari și trăiesc cu ei. Nu ai curent, nu ai apă. Totul e foarte rudimentar. Ies cu ei cu barca, prindem pește. Și văzând ritmul lor de viață, s-a născut acest film “Despre oameni și pești”, în care metafora e că fiecare la rândul lui are un naș mai mare, un rechin mai mare.”
Compania 9, un laborator de emoții
Spectacolele companiei, printre care amintim: "Doi dintre Noi", "Tinereţe fără Bătrâneţe", "Poveste din Bucovina", "Toţi Cinci", "Obsesii", "Drumul Mătăsii", „El MURO” au fost prezentate atât în ţară, cât şi în străinătate la diferite festivaluri internaţionale de teatru-dans şi s-au bucurat de un real succes, obţinând nenumărate premii.
“Eram nouă actori care am plecat la drum, deși la început am plecat doar doi, eu și Ana Pepine. Această trupă independentă de teatru are ceva bun în ea. Suntem ca o familie și asta în sensul că ai încredere în celălalt. Dacă eu greșesc, știu că tu nu o să râzi de mine sau o să râzi tocmai ca să mă ridici. Așa s-a născut Compania 9, ca un laborator de căutare. Aici venim, ne antrenăm de dimineața până seara. Aici facem și scenariile, regizăm. De obicei sunt creații colective. Din Compania 9 s-a născut Studioul 9. Mie îmi place să zic că e un teatru underground. Încă mă încăpățenez să cred, să nu renunț, să merg mai departe și să fac lucrul ăsta în care cred. Acest act artistic, că e bun, că e rău, să mi-l fac.”
Paul Cimpoieru s-a găsit și s-a regăsit pe scenă: “Mi-am găsit locul în momentul în care am renunțat la cereri care nu erau ale mele. Important este ca în viață să ai curaj să zici: “Ăsta nu e al meu”. Să te scuturi de lucrurile care te apasă. Cred că nu avem timp să stăm să negociem, nu avem timp să negociem cu inima noastră. Și această sinceritate drastică, chiar dacă e grea la început, ne împinge, cred, înainte. Deciziile ți le iei doar tu, nimeni nu le va lua pentru tine. Și în momentul în care am făcut acest lucru, da, totul s-a făcut lumină. Nu înseamnă că e ușor, dar e cel mai frumos drum”, a încheiat Paul Cimpoieru.
Locație: Compania 9
