Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Inspectoratul Școlar București a terminat ancheta în cazul ”Fondul clasei”: Finanțarea se asigură și din alte surse extrabugetare

Inspectoratul școlar București a terminat ancheta de la școala 189, unde părinții adunau până la 3.000 de lei de copil pentru fondul clasei.

Potrivit unor surse, ancheta inspectoratului disculpă școala de orice vină și spune că finanțarea suplimentară se poate asigura și din banii asociației de părinți.

Cu toate acestea, legislația prevede clar că finanțarea pentru clasele step by step se face în primul rând de la ministerul educației și din bugetele primăriilor, cu posibilitatea de donații sau sponsorizări, dar nu prin adunarea fondului clasei, care este ilegal.

Inspectoratul școlar București a transmis că finanțarea suplimentară a claselor step by step se asigură și din alte surse extrabugetare, ca asociațiile de părinți, agenți economici, donații sau sponsorizări.

ISMB citează un articol din legea educației care spune că ”În sistemul de învățământ preuniversitar pot fi inițiate și organizate alternative educaționale, cu acordul Ministerului Educației și Cercetării, pe baza unor regulamente aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.”

Cum se asigură finanțarea

De asemenea, mai citează un protocol între Ministerul Educației și Asociația Step by step. Potrivit acestuia, finanțarea se asigură:

  • De la bugetul de stat, prin Ministerul Educației Naționale;
  • Din bugetele locale
  • Din alte surse, conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011 și Regulamentului de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar alternativ.

”E un subterfugiu prin care textele de lege ca atare, corect scrise, pun de fapt o presiune implicită pe ceea ce înseamnă asigurarea de bani și de resurse din altă parte decât din zona publică. Foarte puțin se prevalează sistemul de alocarea de ruserse, așa cum se cuvine, bugetare, potrivit legii, pentru că învățământul este gratuit”, a declarat Marian Staș.

Mai mult, un astfel de subterfugiu legislativ mai arată o problemă de sistem și anume descurajarea învățământului alternativ la stat.

În răspunsul Inspectoratului școlar mai este precizat că școala 189 a fost renovată de Primăria Sectorului 4, cu excepția claselor Step by step, urmând „a se face demersuri pentru renovarea acestor săli în timpul vacanței de vară”. Inspectoratul nu precizează, însă, sursa de fonduri, de la minister sau de la primărie.

Amintim că mai mulți părinți de la școala 189 au depus plângeri la autorități după ce au fost puși în fața faptului împlinit: să adune bani pentru renovarea completă a sălii de clasă în care vor învăța copiii lor din toamnă.

Step by Step este o metodă alternativă de educație, elaborată în Statele Unite în urmă cu peste 30 de ani și aplicată în peste 26 de țări. În România a fost introdusă în 1994.

Metoda respectă programa școlară a Ministerului Educaţiei, dar nu există teme pentru acasă, predarea este individualizată și elevii sunt încurajați să fie creativi. În prezent, sunt peste 700 de grupe de preşcolari şi peste 500 clase de învăţământ primar step by step în sistemul educațional de stat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE