Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

”InfoAer”, noua platformă de monitorizare a calității aerului din Capitală. Care sunt cele mai poluate zone din București

Odată cu lunile de toamnă, senzorii de poluare încep să se înroșească, în București, asta din cauza traficului intens din centru și a încălzirii pe sobe, la periferie. Capitala este în topul celor mai poluate din Europa, iar experții de mediu spun că, până acum, autoritățile nu au luat măsuri concrete de combatere a poluării. Primăria generală a înființat o nouă platformă unde oamenii pot să monitorizeze calitatea aerului, dar doar informează. Nimic despre măsuri.

Carmen Prodan, expert Direcția de Mediu: Este un prim pas din campania de conștientizare și comunicare pe care Primăria Municipiului București dorește să o desfășoare.

InfoAer este noua platformă unde bucureștenii vor putea să vadă calitatea aerului din Capitală. În tot orașul sunt peste 40 de senzori și un laborator mobil.

Bernhard-Lorinczi Andrei, expert în cadrul Direcției de Mediu: Acesta este un analizor de măsurare a concentrațiilor de particule în suspensie, respectiv particule de 2,5 microni și de 5 microni care au un impact, mai ales asupra aparatului respirator.

Zonele cu cea mai mare poluare din Capitală

Odată cu luna septembrie și începerea școlii, senzorii de poluare devin galbeni, portocalii sau roșii, mai ales în jurul spitalelor și al școlilor. Experții de mediu spun că situația se va înrăutăți la iarnă, atunci când vom da drumul la încălzire.

Românii au cele mai mari costuri medicale asociate poluării. 3.000 de euro, în fiecare an, pe cap de locuitor. Bucureștiul se află în topul celor mai poluate capitale din Uniunea Europeană.

Oana Neneciu, expert în poluare Ecopolis: Nu s-a întâmplat nimic până acum. Nimic consistent pe partea de politici sau de măsuri directe pentru a reduce poluarea, deci ne așteptăm ca această toamnă să arate la fel ca cele din trecut. Suntem singurul oraș care nu are niciun fel de măsură în direcția asta de a restricționa traficul foarte poluant.

Și spațiul verde este printre cele mai sărace în București. De trei ori mai puțin față de media UE. Doar 7 mp, pentru fiecare locuitor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE