Gabriela Firea a anunțat că adolescenții care au împlinit 18 ani, aflați în grija statului sau în plasament și care merg la şcoală sau muncesc, vor primi, în fiecare lună, 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani.
Mai mult decât atât, românii care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte.
Anunțul a fost făcut pe Facebook de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
„Ordinul comun între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri a fost publicat în Monitorul Oficial vinerea trecută și este deja în vigoare.
Practic, din acest moment, tinerii care au împlinit 18 ani, dar merg la școală sau muncesc, vor primi 2.500 de lei, până la vârsta de 26 de ani. Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus față de alocația de plasament.”, este mesajul postat de Gabriela Firea.
Indemnizație pentru continuarea studiilor
"Concret, este vorba despre indemnizația lunară pentru tinerii care au împlinit 18 ani și își continuă școala, într-o formă de învățământ la zi, sau care și-au găsit un loc de muncă. Aceștia vor primi, lunar, o indemnizație de 2.522 de lei, pe toată durata continuării studiilor, până la vârsta de 26 de ani. Cum spuneam, indemnizația se acordă, până la aceeași vârstă, și în situația în care fac dovada că au un loc de muncă.
De asemenea, în același ordin comun detaliem și condițiile în care se plătește, în premieră, indemnizația lunară de sprijin acordată persoanei sau familiei care are în plasament unul sau mai mulți copii. Aceasta este în valoare de 420 de lei și se acordă, suplimentar alocației lunare de plasament, pentru fiecare copil în parte. Este pentru prima dată când sunt recunoscute, inclusiv financiar, efortul și implicarea absolut necondiționate a acestor persoane, care iau în plasament copii, și care până acum nu primeau nicio recompensă materială pentru asta. Așa cum apreciem cu adevărat munca și dedicarea asistenților maternali, era momentul să arătăm că aceeași prețuire o avem și față de familiile sau persoanele care iau acești copii în plasament.
Aceste noi drepturi, ca de altfel și alocația lunară de plasament, se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale", anunța Gabriela Firea, la mijlocul lunii trecute, potrivit site-ului ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.