Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

În București e mai ieftin să defrișezi ilegal. 25 de lei amendă pentru un arbore tăiat fără autorizație

Spațiile verzi din București, care sunt oricum cele mai reduse ca suprafață din Uniunea Europeană, se împuținează constant.

Zeci de arbori au fost puși la pământ zilele trecute în Parcul Circului, ultima acțiune dintr-o serie de defrișări ilegale care au ciuruit plămânul verde al Capitalei. Paradoxal, în București, este mai ieftin să tai ilegal decât să obții autorizație.

„Legea spune că pentru a defrișa un copac trebuie să plantezi alți șase. Costul pentru a planta șase copaci este undeva la 2.000 de lei. Drept urmare este mult mai eficient economic să nu respecți legea decât să o respecți.”, a declarat primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

„Este un masacru în rândul arborilor din București, câteva mii de arbori am pierdut într-un timp extrem de scurt. se întâmplă pentru că s-a scos din Codul Silvic infracțiunea referitoare la vegetația din afara fondului forestier.”, a declarat Daniel Trifu, președintele Asociației Ecocivica,

Zeci de arbori au fost rași de pe fosta menajerie a circului din parcul bucureștean cu același nume. Potrivit Hotnews, proprietarul terenului este omul de afaceri Gheorghe Stelian, care a primit de la ANRP 350 milioane lei despăgubiri pentru drepturi litigioase cumpărate de la proprietarii de drept.

Dacă nu ar fi fost amendat Codul Silvic, proprietarul terenului de pe care se taie ilegal arbori ar fi riscat până la 4 ani de închisoare. Așa, cel mai grav lucru care i se poate întâmpla este o amendă de 100 de lei, care ajunge la 25 de lei dacă este plătită în termen de 15 zile.

Cum vor autoritățile locale să evite defrișările

În încercarea de a stopa aceste defrișări masive din zonele verzi ale Capitalei, consilierii generali vor majorarea drastică a amenzilor.

„Lucrez la un proiect de hotărâre de Consiliu General pentru a aduce aceste amenzi la maximul posibil. Așa încât, amenda pentru defrișarea fiecărui arbore în parte eu voi propune să o duc la maxim, adică să fie cuprinsă între 4.000 până la 5.000 de lei. Mi-ar plăcea ca legislația în vigoare să ne lase să facem maim ult, mi-ar plăcea să pot să institui o amendă de zece ori mai mare”, a declarat Ana Ciceală, consilier general USR.

Mai mult, Ana Ciceală vrea să introducă și o amendă complementară de 5.000 de lei pentru fiecare metru de spațiu verde afectat de defrișări. Proiectul său va avea însă nevoie de votul majorității PNL – USR din Consiliul General pentru a fi adoptat și a intra în vigoare.

Defrișările din București sunt cu atât mai grave cu cât nu stăm deloc bine la capitolul spații verzi. De fapt, suntem din nou pe ultimul loc și în acest clasament, cu o capitală sufocată de betoane.

Potrivit Hotnews, de la începutul anului Bucureștiul a pierdut mai multe hectare de spațiu verde. Este vorba despre o bucată din Parcul Grozăvești, Parcul Prisaca Dornei și o bucată de spațiu verde de pe strada Fabrica de Glucoză.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE