Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Impozitul pe locuințe ar putea crește cu 50% din 2023. Ministrul Finanțelor: Cei cu venituri mici nu vor fi afectați

Impozitul pe locuințe ar putea crește, de anul viitor, chiar și cu 50%. Intenția de majorare a fost confirmată chiar de premierul Nicolae Ciucă. Potrivit acestuia, decizia de majorare a acestor taxe locale a fost deja luată în coaliție în urma unor discuții cu primarii.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu insistă că cei cu venituri mici nu vor fi afectați de impactul acestei creșteri.

Modificările la Codul Fiscal adoptate în urmă cu trei luni prevedeau ca impozitele pe clădiri să fie plătite în funcție de valoarea de piață a acestora.

Primarii s-au plâns că acest mecanism de percepere a taxelor este greu de implementat. Pe de altă parte, tot ei spun că nu au bani la bugetele locale.

Astfel s-a ajuns la soluția unei noi modificări a Codului Fiscal.

Nicolae Ciucă, premierul României: „Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale. Se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum.”

„Nu e neapărat necesar să crească impozitele”

Amendamentul a fost depus în Senat de PNL și PSD.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor Publice: „Nu e neapărat necesar să crească impozitele. Faţă de acesta grilă care a fost stabilită în 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8 şi 2%. Pot acţiona în această marjă, pot creşte impozitele. Impactul unei eventuale creșteri de impozite nu va fi pe venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont că este o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri (unități administrativ teritoriale, n.r.) diferite.”

Cu alte cuvinte, pentru același tip de locuință cu aceeași suprafață, doi proprietari pot ar putea plăti impozite diferite dacă trăiesc în orașe diferite.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE