Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Imagini inedite cu animalele sălbatice din munții Piatra Craiului, surprinse de camerele de supraveghere: „Este cel mai tranzitat buștean”

O zi obișnuită din viața animalelor sălbatice, asta dezvăluie imaginile surprinse de camera de supraveghere montată de organizația „România Sălbatică”, în munții Piatra Craiului.

Imaginile au fost postate pe pagina oficială România Sălbatică, de Ziua Națională a României. Se pare că micile necuvântătoare au un loc preferat unde se așază. Este vorba despre un buștean, după cum spun și reprezentanții organizației.

„Cel mai tranzitat buștean din Piatra Craiului. Oare unde se grăbesc toate animalele astea? Or avea și ele ceva de sărbătorit? La mulți ani România, să rămâi mereu la fel de Sălbatică!”, au transmis reprezentanții proiectului.

Ce este proiectul „România Sălbatică”

Proiectul România Sălbatică este cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră. Filmul documentar a avut premiera la TIFF, în fața a 2.500 de spectatori, unde a câștigat Premiul Publicului. Albumul de fotografie a fost până acum tipărit în 9.000 de exemplare.

Proiectul a fost inițiat în anul 2010 de fotograful Dan Dinu și a fost dezvoltat la început alături de WWF România (World Wide Fund for Nature). În prima etapă, desfășurată între 2010-2013, au fost fotografiate toate cele 28 de arii protejate importante din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și rezervații ale biosferei) existente la acea vreme, iar imaginile surprinse au fost și vor mai fi donate administrațiilor de parcuri și ONG-urilor de mediu pentru a fi folosite la o mai bună promovare și conservare a zonelor naturale de la noi din țară.

În urma acestei etape a rezultat o expoziție de fotografie în aer liber cu 50 de imagini în format mare ce au fost expuse în unele dintre cele mai vizitate zone ale celor mai mari orașe din țară (București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova și Iași). Expoziția a fost văzută de peste 50.000 de vizitatori.

Cosmin Dumitrache s-a alăturat proiectului în 2012 și alături de Dan Dinu a creat sub sigla NTD Film serialul documentar Descoperă România Sălbatică. Acesta a fost foarte bine primit, trailerul și cele șase episoade însumând peste 600.000 de vizualizări online.

În 2017 a fost lansat acest website, un portal către cele mai importante arii protejate ale României și a fost mărită echipa proiectului cu noi membri care s-au alăturat voluntar și care au ajutat la dezvoltarea conținutului editorial și a comunității de pe Facebook și Instagram.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE