Ministrul Mediului a respins planul de reorganizare pe care i l-a propus Romsilva. Este prea puțin ambițios.
Nu pădurarii trebuie să plece acasă, ci oamenii din conducerea regiei, spune Mircea Fechet. Cu șapte zile în urmă, ministrul mediului și pădurilor le-a cerut un plan pentru reorganizarea Romsilva.
Fechet: Am respins planul pentru că e prea puțin ambițios
”Am respins propunerea pe care conducerea centrală a regiei mi-a înaintat-o. Ne-a fost înaintată o hartă în care reducem la 30, de la 41, numărul direcțiilor silvice.
Mi-au fost înaintate niște propuneri prin care rămâneam cu 37 de directori, la fel cum mi-au fost prezentate câteva propuneri prin care reduceam numărul angajaților regiei până la sfârșitul anului 2025 la aproximativ 1300.
Asta înseamnă peste 1000 de oameni ce ar trebui să plece acasă.
Și dacă ne uităm la numărul directorilor care pleacă, asta nu poate decât să însemne că cineva își propune să trimită acasă și pădurari.
Am respins acest plan de măsuri pentru că este prea puțin ambițios. Am respins acest plan de măsuri pentru că el nu rezolvă lucrurile pe care le-am comunicat.
Am spus foarte clar regia și direcțiile silvice trebuie conduse în continuare doar de către profesioniști, la fel cum mă aștept ca fiecare direcție silvică să aibă o activitate însemnată, asta înseamnă că trebuie să administreze o suprafață suficientă de pădure.”, a declarat Mircea Fechet.
Fechet a anunțat că lucrează la modificarea Statutului Personalului Silvic, care elimină definitiv privilegiile și la creionarea Hotărârii de Guvern care transformă ‘în literă de lege’ principiile pe care le-a anunțat pentru noua structură a Romsilva.