Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Facturile de energie ar putea crește. Noile tarife de transport și distribuție ar putea adăuga, în medie, 30 de lei pe lună

ANRE recunoaște că facturile de energie electrică ar putea crește, în medie, cu 30 de lei pentru fiecare român. De vină ar fi noile tarife de distribuție și transport, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie. Plafonarea facturilor va expira la 1 aprilie, iar oficialii încă nu știu ce schemă de ajutor ar putea introduce atunci. 

Conducerea ANRE, dar și reprezentanții celor mai importante companii din domeniul energiei, au venit la Senat pentru a discuta despre viitorul pieței din România. La 1 ianuarie au intrat în vigoare noile tarife de distribuție și transport, dar efectele acestora nu se vor resimți cât timp facturile sunt plafonate. Cele mai mari creșteri ale tarifelor s-au înregistrat în Banat și Transilvania.

George Niculescu, director ANRE: „Presiunea este preluată mai întâi de bugetul de stat. Orice creștere de tarif care ar fi fost făcută într-un mod nu foarte bine calculat ar fi însemnat o presiune pe bugetul de stat și după 31 martie, rămâne să vedem ce va face Guvernul, ar fi însemnat o presiune directă pe facturile consumatorilor.”

O altă problemă ar fi starea rețelei din România. Companiile vor să crească valoarea investițiilor, dar pentru asta ar trebui să colecteze și mai mulți bani din facturi.

Volker Raffel, CEO al E.ON România: „Dacă investim bine în rețelele electrice, înseamnă că energia care e deja ajunge în piață și reduce prețul energiei. Sunt convins că investițiile în rețele ajută prețul final, chiar dacă tariful nostru de distribuție crește puțin.” 

Guvernul ia în calcul să extindă plafonarea facturilor pentru încă trei luni

Din informațiile Euronews, Guvernul ia în calcul să extindă plafonarea facturilor pentru încă trei luni, iar apoi să acorde vouchere pentru consumatorii cu venituri mici. Numai că oficialii ANRE atrag atenția că și companiile au nevoie de sprijin.

George Niculescu, director ANRE: „Suntem pregătiți să oferim soluții și să contribuim astfel încât actul normativ să fie unul care să corespundă nevoilor consumatorilor de energie electrică din România. Aici mă refer și la spectrul casnic și la non-casnic. Pentru că este foarte important pentru economia României să beneficieze de o formă de sprijin astfel încât slujbele românilor să nu fie afectate.”

Eliminarea schemei de plafonare și compensare în energie nu ar trebui să ducă la creșterea explozivă a prețurilor, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, la emisiunea ECONOMIA.EU.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: „Atâta timp cât interconexiunile noastre funcționează bine cu restul Europei, prețul n-are cum să explodeze, n-are cum să fie mai mare decât în restul Europei, pentru că atunci aduci din restul Europei. Aici sunt probleme noastre acuma pe relația Ungaria-Austria, da, au fost probleme începând din această vară, vedem o decuplare a Balcanilor de piață europeană. Da, deci asta trebuie rezolvată. Piața de echilibrare trebuie s-o rezolvăm.” 

Până la 31 martie, românii pot plăti cel mult 1,3 lei pe kilowatt. Coaliția de Guvernare trebuie să decidă în săptămânile următoare ce se va întâmpla de la 1 aprilie, când expiră plafonarea.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE