Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Experții îi avertizează pe turiștii care merg pe munte: tot mai puțini urși intră în hibernare, din cauza schimbărilor climatice

Urșii intră în hibernare mai târziu ca de obicei sau chiar deloc din cauza schimbărilor climatice. Căldura îi face să nu vrea să intre în bârlog, așa că iarna aceasta ar trebui să fim atenți dacă vrem să ne aventurăm în zonele montane, avertizează specialiștii, pentru că s-ar putea să ne întâlnim cu un urs.

Hibernarea ursului, întârziată de schimbările climatice

Veri toride și ierni călduroase. Asta ne rezervă viitorul. Schimbările climatice au efecte nu doar asupra noastră, ci și asupra animalelor și obiceiurilor lor. La sanctuarul din Zărnești, în loc să se pregătească de hibernare, urșii stau la piscină.

Cristina Lapis, fondatoarea Sanctuarului Zărnești: Făceau baie pentru că era soare, era cald, erau 15-16° afară. Chiar dacă seara se răcește, dacă a doua zi e soare și frumos, urșii nu sunt dispuși să meargă să se culce, mai ales dacă mai au și mâncare. Cei care au început să hiberneze, la prima rază de soare, când s-a încălzit un pic, cu toate că e zăpadă afară, au scos capul din bârlog și au zis ceva: La micul dejun se servește astăzi, nu?

Perioada de hibernare a urșilor s-a scurtat semnificativ față de acum câțiva ani.

Biro Szilard, vânător din Harghita: Se scurtează în mod normal... Înainte, în decembrie nu erau activi, acum și în decembrie sunt perioade în care ies.

Cristian Papp, expert în urși WWF România: Conform prognozelor, se pare că iernile vor fi tot mai blânde și ne putem aștepta la un număr destul de crescut de conflicte cu urs tocmai din acest motiv.

În popor, se spune că ursul își începe hibernarea la prima zăpadă, însă lucrurile nu sunt chiar așa de simple. Atât timp cât are hrană disponibilă, fie din gunoaie, fie de la oameni, ursul nu are motive să intre în hibernare.

Cristian Papp, expert în urși WWF România: Dacă există hrană disponibilă pe o perioadă mai lungă de timp, așa cum se întâmplă de exemplu cu hrănirea complementară din păduri, s-ar putea ca ursul să nu intre la hibernare pentru că efectiv hrana îl ține până la urmă treaz și nu-i declanșează acel mecanism de a intra în hibernare. Și ăsta este motivul pentru care de-a lungul iernii sunt exemplare care nu intră deloc la hibernare.

În ultimii ani, ursul a început să asocieze omul cu hrana. Așa că, dacă suntem pe trasee montane, ar trebui să evităm tufișurile ca să nu dăm nas în nas cu animalele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE