Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV: Noi detalii ies la iveală în cazul ”fabricii de bebeluși” din Grecia. Cum erau recrutate mamele surogat și ce vârste aveau acestea

Noi informații au ieșit la iveală în cazul mamelor surogat exploatate în Grecia. Victimele, care aveau vârste cuprinse între 18 și 35 de ani făceau parte din categoria persoanelor vulnerabile și erau recrutate de așa numiții ”brokeri” care se ocupau exclusiv de recrutarea lor.

Mai mult decât atât, acestea treceau prin două forme de exploatare, acestea fiind inițial exploatate pentru prelevarea materialelor biologice, ulterior devenind mame surogat.

”În baza materialului care a fost preluat marți din clinica respectivă, doar în ultimul an vorbim de 400 de astfel de copii. Clinica respectivă era un paravan pentru adopții internaționale de bebeluși, medici foarte cunoscuți, unul dintre cei mai cunoscuți medici ginecologi din Grecia în vârstă de 73 de ani era coordonatorul acestei rețele internaționale. El recrutase la rândul său alți medici, implicase alte clinici și alte autorități, care îl ajutau în construirea unor povești false inclusiv pentru emiterea unor hotărâri judecătorești ale instanțelor de judecată, în vederea obținerii dreptului de a avea un copil de la o mamă surogat, iar atunci unde clienții proveneau din țări în care mama surogat nu era acceptată ca proveniența unui copil se realizau documentele necesare a unei adopții internaționale pentru copilul respectiv.

Rețeaua de medici recruta la rândul său alte persoane care să recruteze persoane vulnerabile, în special din țările foste comuniste din Europa. Aceste persoane, numite brokeri, erau plătite cu o sumă foarte mică de bani comparativ cu câștigurile clinicii iar rolul lor era să aducă cât mai multe persoane care să fie exploatate în aceste proceduri medicale. Fetele erau cu vârste între 18 și 35 de ani, din cunoștințele noastre, ele erau exploatate inițial pentru prelevare de material biologic, atâta timp cât se putea extrage cât mai mult material biologic de la ele, ulterior, ele treceau la a doua formă e exploatare, aceea de mamă surogat.”, a declarat Silvia Tăbușcă, pentru Euronews România.

Mamele surogat erau mințite în ceea ce privește procedura de concepere a copilului

”Un copil, se estimează de către autoritățile din Grecia, că era vândut în plan internațional cu sume între 70 și 120 de mii de euro, iar profitul acestei clinici era de cel puțin 70% din sumele acestea.

Victimele erau ținute sub supraveghere, în anumite case și monitorizate în permanență. Tinerele erau induse în eroare pentru că procedurile din clinica din Grecia nu erau tocmai cele legale. PRactic, legislația din Grecia permite ca realizarea procedurii medicale să fie in vitro, însă astfel de proceduri sunt extrem de dificile în sensul că nici o sarcină naturală, de multe ori, nu poate fi ținută până la termen, iar aceste sarcini sunt cu atât mai dificile.

De aceea, clinica recurgea practic la procedura surogatului natural, practic fetele erau mințite și erau fecundate urmând ca de fapt copilul să fie al lor, fără ca ele să știe, cu transmiterea genetică normală. Aceasta este partea cea mai mare de ilegalitate.

Clienții erau practic din toată lumea, cei mai mulți dintre ei provenind din Italia, la primele informații deținute de echipa de investigații și erau familii care nu doreau să poartă un copil, pe lângă ei erau și bărbații singur și cupluri de același sex. Cei mai mulți bani proveneau de la cuplurile de același sex, iar un părinte putea contribui genetic la această procedură biologică”, a mai spus expertul în Combaterea Traficului de Persoane.

În mai multe zone din România sunt minori exploatați pentru aceste proceduri

”Femeile erau ținute de obicei și pentru o perioadă de alăptare, perioadă în care se realizează o relație între bebeluș și mamă, iar multe dintre ele, dacă nu sunt consiliate corespunzător ajung să aibă probleme psihice.

Noi avem deja informații că din păcate că România și în acest domeniu este unul dintre statele UE care oferă un număr mare de victime ale acestei proceduri. Sunt anumite zone din țară în care minori sunt exploatați pentru astfel de proceduri, iar aceștia ajung în spitalele de psihiatrie sau în clinicile de ajutor psihologic deoarece nu reușesc să facă față traumei pe care o trăiesc după renunțarea la acești bebeluși.”, a conchis aceasta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE