Primele operații au avut deja loc la noul spital oncologic care a fost construit cu donațiile a peste 350.000 de români. Primele vieți au fost salvate. Este scopul pentru care au luptat fondatoarele asociației „Dăruiește viață”, care au început în 2018 construcția unui nou spital destinat copiilor cu afecțiuni oncologice. Șase ani mai târziu spitalul a fost deschis.
Peste 20 de milioane de euro au fost strânse direct prin SMS-uri. Cu toate acetsea, campania de strângere de fonduri continuă pentru construcția unui nou corp de clădire, iar fiecare mică donație contează pentru a salva o viață.
Vitalie Cojocari: Vreau să încep printr-o mărturisire, pentru că acum ceva timp m-am întâlnit cu un jurnalist în afara țării, undeva în Slovenia și care îmi spunea despre faptul că a auzit de România și nu a auzit despre Nadia Comăneci, Hagi, ceea ce știu străinii. A auzit despre spitalul construit de două doamne în România. Practic, ați devenit brand de țară în afară. Și pentru că ați devenit brand de țară, nu pot să nu vă întreb de acest spital care a fost construit din donațiile atâtor oameni. Este ceva ce până acum România nu a mai avut, și anume în 30 de ani de la Revoluție, iată un spital pentru copii cu afecțiuni oncologice. De ce ați reușit voi și nu a reușit statul?
Oana Gheorghiu: Ce întrebare provocatoare, să zic așa. Pot să fac supoziții și să spun că din incompetență, poate corupție, poate nepăsare. Toate astea la un loc au făcut ca statul să nu reușească să construiască. Deși se se laudă cu multe proiecte și ne aducem aminte, cred că era 2016 când vorbeam despre opt spitale regionale. Suntem în 2024. Nu e niciunul gata. Cred că e unul singur, pornit, oarecum. N-aș putea să pun degetul pe un singur motiv pentru care nu a reușit statul. Ne bucurăm însă că am reușit noi și că e o dovadă a faptului că, de fapt, românii pot să facă lucruri și poate statul se simte mai motivat acum.
Carmen Uscatu: E și o mare, o lipsă de viziune în ceea ce până acum a reușit sau, n-a reușit de fapt, Ministerul Sănătății. Pentru că acest spital este locul în care copiii bolnavi de cancer, pentru prima dată în România, vor putea fi tratați multidisciplinar. Sunt 12 centre oncologice în România dedicate copiilor bolnavi de cancer și niciunul nu are la un loc toate specialitățile medicale, și sigur că, dincolo de viziune, trebuie să faci un proiect și să-l implementezi pornind de la nevoile fiecărui stay holder implicat. Și ne-am gândit când am pornit să ne uităm înspre copiii care fuseseră deja tratați într-un spital oncologic și să vedem ce le-a lipsit. Să ne uităm către părinții acestora, să ne uităm către medici. Am organizat workshopuri și dintr-unul dintre aceste workshopuri a reieșit o fetiță care fusese tratată într-un într-un centru de transplant. Spunea că ei cel mai mult i-au lipsit colegele de salon, pentru că vii într-o cameră sterilă și stai trei, patru sau chiar cinci săptămâni izolat doar cu mama ta. Vin la tine doar cadrele medicale, dar n-are voie să te viziteze nimeni altcineva pentru că sunt condiții speciale de sterilitate și de aici Ralucăi, arhitectei noastre, i-a venit această idee de a construi aceste camere sterile prin care unde copiii vor sta ca să facă transplant de celule stem alături de acest spațiu de joacă. Această grădină interioară a spitalului are un întreg concept la baza acestui. El este făcut să aducă natura în interior ca să vindece. Curtea este făcută în jurul copacului vieții și la fiecare etaj e o parte din copac.
Copiii internați din spital pot lua legătura între ei cu ajutorul unui interfon
Oana Gheorghiu: Există un interfon prin care pot vorbi copiii de aici care se joacă. Copiii de acolo au de asemenea posibilitatea să fie auziți și văzuți, dacă nu se simt bine, dacă nu au chef să vorbească cu nimeni. Poate uneori tratamentul e mai dur și nu pot face asta. Geamul ăla este cu cristale lichide. Dintr-o simplă apăsare pe telecomandă, devine opac și atunci are intimitatea de care are nevoie (pacientul, n.r.). Am încercat să schimbăm un pic felul în care e perceput spitalul, cel puțin la nivelul ăsta al copiilor, pentru că ei petrec săptămâni de zile aici. Practic își pun copilăria în așteptare. Și lucrul ăsta nu-i normal. Copiii aceștia trebuie să simtă că trăiască, chiar și dacă vin la spital și trebuie să-și simtă copilăria.
Și am văzut astăzi, când au intrat primii copii, am văzut acea bucurie de a se duce la locul de joacă, de a avea un spațiu în care să iasă din salon, pentru că în clădirea veche stăteau doar în salon, n-aveau absolut niciun spațiu în care să să își petreacă timpul sau să vadă altceva și chiar ne povesteau asistentele că unul dintre copii nu s-a dat jos de din pat de de săptămâni întregi. Și astăzi a coborât și a mers singur și a vrut să meargă la locul de joacă. Și am trăit o emoție extraordinară pentru că ne dăm seama că ceea ce am făcut noi și 350.000 de oameni chiar are sens și e un vis împlinit și ne bucurăm tare mult că am apucat să trăim ziua asta, pentru că au fost momente când mi se părea că nu mai bine.
Vitalie Cojocari: Da, când vorbim de asemenea realizări, sunt momente, mai ales momente din acestea foarte emoționante. E un asemenea moment acum, pentru că într-adevăr, după atâta timp, știu cât ați muncit și știu cât ați așteptat și știu cât v-a ajutat și societatea civilă, și Metalica și atâția oameni care au contribuit la acest spital și în același timp, Carmen. Există ceva ce acest spital are din punct de vedere tehnic, medical, ceea ce nu există în alte spitale? Vorbeai de faptul că e totul la comun aici, cât de mult contează asta pentru niște copii?
Carmen Uscatu: Dacă e să ne uităm la cifre, pentru că până la urmă, în momentul ăsta, dacă tu ții de mâini trei copii, unuia trebuie să-i dai drumul. Și cum alegi lucrul ăsta. În momentul ăsta, rata de supraviețuire este de 70% în cancerul la copii în România, în timp ce media europeană este de 81% în România, rata de supraviețuire în leucemiile acute limfoblastice este de 74% în timp ce în Olanda, la Centrul Oncologic, cel mai mare din Europa, rata de supraviețuire este de 94%.
