Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV. Fost ambasador al SUA în România: „Cea mai mare primejdie la democrația română e domnul Georgescu"

Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman, spune că cea mai mare amenințare la adresa democrației din țara noastră este Călin Georgescu, iar candidatura sa este o creație a rușilor.

Reacția vine după ce fostul candidat independent a lansat atacuri la adresa mai multor personalități, printre care și Adrian Zuckerman.

Călin Georgescu, considerat „cea mai mare primejdie la democrația română"

Într-o intervenție în exclusivitate pentru Euronews România, fostul ambasador al Statelor Unite spune că legăturile dintre Călin Georgescu și Rusia sunt clare.

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România: „Cea mai mare primejdie la democrația română, la statul român și la poporul român e domnul Georgescu și Vladimir Putin. Candidatura lui e o creație a rușilor."

Călin Georgescu l-a atacat, într-o emisiune televizată, pe fostul ambasador, dar lista sa de persoane vizate a fost mai lungă.

„Eu am un mesaj foarte elegant, zic eu, atât pentru frații Muraru, că e unul la Iași și unul la Washington, vremelnic acolo cât mai este, dar și față de fostul președinte de la SRI, Hellvig, nu? Și față de fostul ambsador american aici Zuckerman... Cum îl cheamă? Andrei. Și față de fostul șef vaccinist care astăzi este director la spitalul SRI, eu zic așa: că ar fi bine să oprească orice fel de atac asupra democrației României și asupra interesului poporului român, interesul la demnitate, la onoare, care ei nu prea înțeleg acest cuvânt, pentru că pe modul ăsta de a continua pot fi și consecințe. Consecințe din partea poporului român", a fost declarația lui Călin Georgescu, la Metropola TV.

Adrian Zuckerman spune că nu înțelege criticile lui Georgescu.

Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România: „Nu știu de ce mă amenință pe mine. Am văzut un articol unde amenință și frații Muraru, unul din ei este ambasadorul român la Washington. Îl amenință și pe fostul director de la SRI, Edi Hellvig. Dar trebuie să spun că, într-o democrație, aceste amenințări nu trebuie să fie tolerate. Nu se poate tolera și eu aș vrea ca autorităpțile să investigheze acest lucru și să ia toate măsurile posibile."

Iar atacul lui Călin Georgescu la adresa lui Andrei Muraru vine după ce ambasadorul României la Washington a spus că nu a existat vreo invitație oficială pe numele lui la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump la Casa Albă.

L-a contrazis astfel pe fostul candidat la Cotroceni, care susținuse că a fost chemat în Statele Unite. Călin Georgescu a atacat și UDMR, despre care declarat că este o asociație de bloc care a funcționat ca balama de serviciu în politica românească.

Călin Georgescu a anunțat că va candida din nou la alegerile prezidențiale care vor avea loc în 4 mai.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE