Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Eșec în negocierile pentru tratatul global împotriva poluării cu plastic. Ţările nu au reuşit să ajungă la un acord

Negocierile pentru un tratat internațional privind reducerea poluării cu plastic au eșuat, fără a se ajunge la un consens între state.

Peste 100 de țări susțin limitarea producției, însă câțiva mari producători de petrol preferă măsuri limitate doar la gestionarea deșeurilor, potrivit Reuters.

Reuniunea ONU de la Busan, Coreea de Sud, considerată decisivă pentru un acord global obligatoriu, nu a reușit să finalizeze discuțiile.

Deși întâlnirea era planificată ca etapă finală, dezacordurile majore au dus la amânarea deciziilor și la stabilirea unei sesiuni viitoare de negocieri.

Potrivit directorului executiv al Programului de Mediu al ONU, Inger Andersen, divergențele între state persistă. Principalele puncte de dispută includ reducerea producției de plastic, gestionarea materialelor plastice și a substanțelor chimice asociate, precum și sprijinul financiar pentru statele în curs de dezvoltare care ar trebui să implementeze viitorul tratat.

O propunere avansată de Panama, sprijinită de peste 100 de țări, prevedea stabilirea unui obiectiv global pentru reducerea producției de plastic, în timp ce alte state au respins această idee, optând pentru abordări mai flexibile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE