Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Drumul spre vindecarea de cancer, plin cu obstacole. De la diagnostic, la tratament, pacienții au de făcut zeci de analize și investigații

Sunt vulnerabili în fața unui diagnostic crunt, dar și în fața unui sistem de sănătate bolnav. În România, pacienții oncologici încă așteaptă la cozi interminabile și își plătesc analize pentru a mai scurta timpul de așteptare. Numărul pacienților este în creștere față de anul trecut cu aproximativ 20 la sută, cel puțin la Iași. În 2023, peste 17 mii de oameni și-au căutat salvarea la Institutul Regional de Oncologie din capitala Moldovei, 43 la sută dintre ei sunt din afara județului. 

Pe Florentina am găsit-o în atelierul în care creează amintiri pentru evenimentele frumoase din viața clienților săi. E mamă a doi copii, iar în urmă cu un an și două luni, când avea 37 de ani, a primit un diagnostic greu de dus - cancer la sân. De aici, drumul ei s-a schimbat radical. 

Florentina Azoiței, pacient: ”Din momentul zilei în care ți se zice că ceva nu este bine până în momentul în care îți începi tratamentul, se poate vorbi chiar și de trei-patru luni de zile.” 

Lupta pentru timp și tratament adecvat

Timpul este prețios, iar pentru un pacient cu cancer fiecare zi contează. Sunt pași care trebuie făcuți pentru că sunt investigații necesare stabilirii unui tratament potrivit.

Florentina Azoiței, pacient: ”Sunt foarte multe investigații de făcut și, de multe ori, nu le faci pe toate în același loc. Se întâmplă ca un computer tomograf să-l faci în spital, apoi un RMN să fii trimis în alta parte, poate nu sunt fonduri și trebuie să mergi să faci analize din fondurile tare proprii la un alt centru medical.” 

Și nu de puține ori se întâmplă asta. Timp de 14 luni, Florentina a făcut peste 40 de analize doar la sânge. Doar o parte au fost decontate.

Florentina Azoiței, pacient: ” Au fost analize de sânge pe care le-am achitat pentru că se cereau acum, avem nevoie de ele, de electrocardiograme în timpul chimioterapiei, dar timpul de așteptare era două-trei luni.”

 Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie, Iași: ”Încercăm să stabilim un traseu al pacientului în așa fel încât perioada de la momentul în care pacientul primește o suspiciune sau un diagnostic și până la intrarea în tratamentul efectiv chirurgical sau medical, această perioada și acest traseu să fie cât mai scurt. Sunt pacienți care intră în tratament între o lună și trei luni.”

Diagnosticarea, o corvoadă interminabilă pentru pacienții oncologici 

Sistemul, însă, funcționează greu. O recunosc și medicii. În teorie trebuie sa existe o comisie oncologică, în realitate suspiciunea unui astfel de diagnostic pornește din cabinetele mici.

Vasile Cepoi, medic primar medicină internă, IRO Iași: ”Frecvent acești pacienți întârzie diagnosticul, ei fiind trimiși de la o specialitate la alta, de la un cabinet la altul până când ajunge să se stabilească un diagnostic sau nivelul de suspiciune al diagnosticului să fie suficient de înalt încât să ajungă într-o unitate medicală de specialitate.” 

Institutul Regional de Oncologie din Iași funcționează de 12 ani, timp în care de la trei mii de bolnavi s-a ajuns la peste 17 mii, câți erau în evidențele spitalului în 2023. 1700 dintre ei sunt cazuri noi diagnosticate anul trecut. 

Florentina Azoiței, pacient: ”Eu, când am ajuns aici, prima dată am avut un șoc. Când am deschis ușa spitalului și am văzut câtă lume este mi s-a părut ireal că pot exista atâtea persoane bolnave și mai ales la Oncologie.” 

Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie, Iași: ”Nimeni nu s-a gândit, în urmă cu 12 ani, că vor fi așa de mulți pacienți. Și atunci noi încercăm să amenajăm noi spații și să le dotăm acele spații în așa fel încât să asigurăm condiții decente pacienților.”

Vasile Cepoi, medic primar medicină internă, IRO Iași: ”Problema este că pentru a ajunge la Institut lucrurile nu funcționează cum trebuie, ca să zic așa. Adică, în general, pacientul este trimis mergi la Institutul Regional din Iași. El întreabă un prieten cum să ajungă aici. Ajunge aici neprogramat, stă la niște cozi foarte mari ca să afle, până la urmă, unde ar trebui sa ajunga el pentru a-și rezolva problema.” 

Lipsa medicilor oncologi scurtează viața pacienților 

Tocmai din acest motiv, din luna decembrie cei de la Institut au pus la dispoziție pe site-ul unității medicale posibilitatea ca pacientul să se programeze sau chiar medicul care suspectează boala să programeze pacientul. Puțini medici, însă, s-au autentificat. Doar 50 la număr. Din care doar trei au și trimis pacientul cu toate investigațiile necesare. S-au încercat soluții, o rețea a medicilor oncologi din regiunea Moldovei, însă mai este de lucrat. 

”Mi se pare cel mai debusolat sistem din toate sistemele din România. Sistemul sanitar este cu adevărat în colaps. Procedura esențială am fost nevoită să o plătesc. Am preferat să o plătesc că sa pot să încep tratamentul la timp că era deja târziu și boala avansa. Și bine am făcut ca am luat decizia asta.”, spune o pacientă din județul Neamț care a ales să-și protejeze identitatea. 

Florentina Azoiței, pacient: ”Tot am auzit în perioada aceasta că tratamentul oncologic este gratuit. Da, tratamentul oncologic este gratuit, chimioterapia este gratuită, dar s-a întâmplat să nu aibă un plasture să îți pună după ce îți recoltează sânge, sa nu aibă un ac pentru cameră, sau nu aibă fonduri pentru niște analize uzuale de sânge. Nu e chiar atât de gratuit cum ar trebui.” 

La acestea se adaugă și alte cheltuieli: suplimente de vitamine, ședințe de terapie cu psiholog. Pentru a da curaj și altor persoane diagnosticate cu cancer, Florentina a creat și o pagină pe rețelele de socializare, strânge peruci și turbane pentru a le dona celor care au nevoie.

Florentina Azoiței, pacient: ”Prevenția este cea mai importantă pentru că o spun mereu: mai bine un diagnostic la început care te poate salva, decât un diagnostic venit mult prea târziu. În cazul meu pot sa spun că mi-a salvat viața pentru că am aflat într-un stadiu incipient.”

Institutul de la Iași desfășoară o activitate de screening pentru mai multe cancere.

Vasile Cepoi, medic primar medicină internă, IRO Iași: ”În țările europene, activitatea aceasta de depistare precoce este mai bine pusă la punct și este mai bine stimulată prin modalitățile de plată. Sunt niște probleme care țin de reforma structurală a sistemului și speram că, la un moment dat, se va ajunge și la aceste soluții.”

Până atunci însă, pentru mulți ar putea fi prea târziu. În 2020, de exemplu, conform datelor de la Ministerul Sănătății, aproximativ 50 de mii de români au murit din cauza unor tumori maligne. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE