Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dreptul ”de a fi uitat” pentru supraviețuitorii de cancer. România, printre puținele țări din UE care au adoptat legea

În Italia și Spania, milioane de supraviețuitori ai cancerului se lovesc de discriminare atunci când vor să-și facă asigurări sau să acceseze împrumuturi bancare, cu toate că vindecarea a survenit chiar în urmă cu câteva decenii. Totul se întâmplă din cauza istoricului lor medical. În februarie 2022, Uniunea Europeană a introdus obligativitatea ca toate statele membre să aibă astfel de lege până cel mai târziu în 2025. România se numără printre puținele țări din UE care au adoptat o legislație în acest sens.

Euronews.com prezintă câteva cazuri de acest fel. De exemplu, Francesco, care are 30 de ani, a fost diagnosticat cu cancer tiroidian când avea 18 ani. Tratamentul a durat 26 de luni și a avut efect, iar cancerul nu a reapărut. Însă la 10 ani de la vindecare, el a încercat să adopte un copil, alături de partenera lui, numai că i s-a spus că nu i se permite, din cauza istoricului său medical.

"Nu cred că este corect, m-am recuperat în urmă cu mulți ani. Cu toții ar trebui să fim liberi să trăim fără să avem sentimentul că am putea muri în orice clipă", a spus Francesco, citat de Fundația AIOM, o fundație care strânge semnături pentru a proteja drepturile pacienților bolnavi de cancer împotriva discriminării.

Un alt caz este cel al Laurei, în vârstă de 45 de ani, o dansatoare care a supraviețuit după ce a avut cancer de sân. După 5 ani de tratament, s-a recuperat complet. La 15 ani distanță, ea a încercat să acceseze un credit bancar pentru a-și deschide o școală de dans, dar i s-a spus că, din cauza faptului că a avut cancer, nu i se poate face ipotecă pe termen lung.

"Am trăit o nedreptate, la 15 ani după ce am fost vindecată", a spus Laura.

Persoanele care au supraviețuit cancerului cer să nu mai fie discriminate

Cazul lui Francesco și cel al Laurei sunt printre cele ale miilor de persoane din Italia care fac apel ca țara lor să introducă "dreptul de a fi uitat" în cazul pacienților oncologici, o lege care ar permite ca supraviețuitorii cancerului să nu mai aibă acest impediment, iar istoricul lor medical să nu conteze atunci când vor să solicite credite, împrumuturi, ipoteci, asigurări sau adopții.

În februarie 2022, un draft de lege care interzice companiilor sau băncilor să solicite clienților istoricul lor medical a fost pe masa comisiei de justiție din senatul italian. Proiectul, cunoscut sub apelativul Ddl 2548, prevede ca persoanele adulte care au fost vindecate de cancer de cel puțin 10 ani să poată refuza să dezvăluie dacă au avut cancer atunci când aplică pentru diverse servicii.

Același proiect mai prevede că persoanele care s-au îmbolnăvit înaintea vârstei de 21 de ani ar trebui să aștepte doar 5 ani până să poată accesa aceste servicii. În schimb, pentru unele tipuri de cancer, precum leucemie, această perioadă de așteptate este mai lungă și e cuprinsă între 15 și 20 de ani.

La mai bine de un an de la depunerea acelui proiect normativ, acesta nu a ajuns încă pe masa celor care au ultimul cuvânt, în ciuda apelurilor urgente făcute de grupurile din care fac parte cei care au fost bolnavi de cancer și peste 10.000 de alți cetățeni care au semnat o petiție pentru a îndemna guvernul să reglementeze problema.

În Spania, luna viitoare, era prevăzută introducerea acestui "drept de a fi uitați" pentru pacienții oncologici, ca promisiune făcută de guvernul condus de Pedro Sanchez. În legea propusă, oricărui fost pacient bolnav de cancer, care a încheiat tratamentul cu cinci ani înainte, fără a avea alte recidive, nu i se va cere să-și dezvăluie aceste informații atunci când semnează un document pentru împrumuturi sau pentru asigurări.

Decizia a fost anunțată de militanții din Spania, alături de Asociația spaniolă a luptei împotriva cancerului (AECC), care a preccizat că această lege "reprezintă un pas uriaș pentru protecția socială a pacienților bolnavi de cancer".

Problema de care se lovesc spaniolii, în cazul persoanelor care au supraviețuit cancerului

Însă premierul Pedro Sanchez vrea dizolvarea parlamentului și alegeri anticipate, așa că acea lege a fost momentan lăsată pe plan secund. Ea va fi amânată până la constituirea noului parlament.

Fundația Joseph Carreras, care a încercat să aducă problema în atenție în Spania, a făcut apel la toate partidele politice cu reprezentare în parlament să să includă legea în programul lor electoral, astfel încât să se permită derularea procedurilor fără alte întârzieri, până la formarea noului parlament.

"Eu vreau să fiu pozitiv. Se presupune că legea va fi amânată până la instalarea noului guvern, dar din alt punct de vedere, ne dă ceva timp să ajungem la mai mult consens și să îmbunătățim unele dintre prevederile care sunt acum dezbătute. Sperăm că politicienii vor continua să susțină această lege. Cu cât avem mai repede semnătura pe aceste drepturi, cu atât mai bine este pentru pacienți și pentru familiile lor. Și avem o șansă de a convinge legiuitorii să includă în lege și pacienți care au boli cronice, însă care pot supraviețui", a spus Antoni Garcia Prat, de la fundația Josep Carreras Leukaemia.

Acest grup ia în calcul și includerea în legislație a altor măsuri care ar putea ajuta supraviețuitorii cancerului, precum permiterea ca aceștia să-și continue studiile de la momentul în care le-au întrerupt și să nu plătească taxe în plus.

Din 2025, toate statele membre UE trebuie să-și modifice legea. România a făcut-o

În februarie 2022, Uniunea Europeană a introdus obligativitatea ca toate statele membre să aibă astfel de lege până cel mai târziu în 2025.

În Europa, în acest moment, doar șase țări au introdus o asemenea lege: Franța (din 2016), Belgia (din 2019), Luxemburg (din 2020), Olanda (din 2020), Portugalia (din 2021) și România (din 2022).

Franța a făcut recent o modificare în lege, care se referă la perioada pe care trebuie să o aștepte foștii pacienți până să poată accesa acele servicii. Mai exact, perioada s-a modificat de la 10 ani, la 5 ani de la terminarea tratamentului.

  • În Europa, conform statisticilor, există peste 20 de milioane de supraviețuitori ai cancerului, adică 4,2% din totalul populație rezidente.
  • În Uniunea Europeană sunt înregistrate anual 2,6 milioane de cazuri diagnosticate.

Conform previziunilor, se presupune că populația care supraviețuiește cancerului să crească cu 3% în fiecare an, datorită metodelor îmbunătățite de tratament și diagnoză.

În Italia, în cauză sunt 3.6 milioane de persoane care s-au recuprat după cancer. Dintre acestea, un milion de persoane pot fi considerate vindecate din punct de vedere medical, dar care încă sunt discriminate.

Un avocat italian de la Studio Maffei, Lorenzo Do, a precizat, citat de Euronews.com, că soarta acelei legi este incertă, pentru că totul depinde de prioritățile acordate diferitor alte legi și de presiunile făcute de grupurile parlamentare.

În Spania, potrivit raportului anual publicat de Societatea spaniolă de oncologie, se așteaptă ca incidența cancerului să crească în următorii ani, cu un număr estimat de cazuri cifrat la 279.260 în 2023. În această țară, rata de supraviețuire medie pe perioada 2018 - 2023 a fost de 55,3% pentru bărbați și 61,7% pentru femei.

Potrivit celor spuse de Garcia Prat, în Spania există acum 2,2 milioane de supraviețuitori care sunt afectați de lipsa acestei "legi a dreptului de a fi uitat".

"Printre noi, una din trei persoane va avea cancer în timpul vieții, în medie, iar mulți oameni au pe cineva apropiat care a trecut prin asta. Cred că acest consens este atât de vast încât eu chiar cred și sunt optimist că vom putea să facem pași înainte destul de bine în următoarele luni", a precizat Garcia Prat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE