Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Matei Vișniec: ”La Sibiu, cultura este deja ancorată în codul genetic al orașului”

Poetul și dramaturgul Matei Vișniec a declarat, vineri, în direct la Euronews România, că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, aflat la cea de-a 30-a ediție, a devenit un eveniment cultural de importanță europeană, iar în următoarele 10 zile ”orașul va funcționa ca un fel de fabrică de teatru în aer liber”.

Matei Vișniec i-a îndemnat pe români să vină la FITS 2023 deoarece ”o vacanță culturală la Sibiu ar fi extraordinară”.

”Deja sunt 30 de ani de când acest festival există, iar orașul a fost modificat în profunzime datorită culturii. Acest festival a schimbat într-un fel comportamentul urban, chiar și locuitorii își văd altfel orașul datorită sutelor, miilor de artiști care timp de 30 de ani s-au perindat prin Sibiu.

Orașul este în sărbătoare. Sunt zeci de spectacole de stradă, numeroase alte spectacole indoor în diverse săli.

Timp de 10 zile, orașul va funcționa ca un fel de fabrică de teatru în aer liber. Sunt 800 de evenimente, 75 de țări reprezentate, în jur de 70 de locuri unde se desfășoară evenimente de toate tipurile; de la spectacole muzicale, la spectacole de stradă, de teatru, lansări de cărți, expoziții. Este o densitate copleșitoare de evenimente”, a declarat Matei Vișniec, la Euronews România.

Matei Vișniec: Festivalul de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai importante din Europa

”Acest festival s-a creat în decursul anilor datorită energiilor pe care creatorul său, Constantin Chiriac, le-a avut în jurul unei echipe extrem de active.

Anul acesta, festivalul este dedicat unui critic foarte important care ne-a părăsit, din păcate, George Banu. Ar fi împlinit 80 de ani chiar ieri.

La Sibiu, cultura este deja ancorată în codul genetic al orașului. Dacă orașul respiră cultură prin istoria sa, acest festival a devenit unul dintre cele mai importante din lume, unul dintre cele mai importante din Europa.

Îl putem clasa în aceeași categorie cu festivalul din Avignon, cu festivalul de la Edinburgh, iar prin pelerinajele culturale pe care străinii le fac aici, aș spune că reprezintă o vitrină extraordinară pentru creativitatea românească și pentru știința unora de a crea evenimente de o rezonanță internațională”, a mai spus Vișniec.

Dramaturgul a amintit că la Sibiu vor veni ”foarte multe personalități străine”, cu atât mai mult acum când festivalul împlinește 30 de ani de existență.

”Tema festivalului din acest an este miracolul sau căutarea miracolului prin teatru. Acest festival a crescut în fiecare an. Miracolul este mereu rezultatul unor energii umane, rezultatul unor pasiuni”; a mai spus poetul.

Dramaturgul Matei Vișniec, moderator de mese rotunde cu artiști străini la FITS 2023

”Contribuția mea este modestă, dar durabilă. Aproape în fiecare an, am avut spectacole sosite la Sibiu din străinătate, deseori din Franța, din SUA.

Am lansat cărți la Sibiu. Anul acesta am plăcerea de a modera mai multe discuții, mese rotunde cu artiști străini, în special din zona francofonă, de pildă cu Arthur Nauzyciel care conduce teatrul național din Bretania, din Franța. (....) Voi avea plăcerea de a modera o masă rotundă cu un mare artist japonez”, a mai precizat poetul.

Vișniec a mai meniționat că în cadrul festivalului vor exista ”discuții cu mari artiști, mari oameni de cultură, inclusiv oameni din zona politicului”

”Mulți ambasadori sunt prezenți la festival. Cultura are un impact asupra economiei. Prin cultură și economia poate înflori. Se poate consolida. S-a schimbat Sibiul într-un mod benefic.

Sibiul e un mare oraș european, o mare capitală a culturii”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE