Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Două avioane militare s-au ciocnit în aer pe teritoriul Franței. Un instructor și un elev pilot, dați dispăruți

Două avioane militare Rafale s-au ciocnit în aer, miercuri, în estul Franței. Un pilot a reușit să se catapulteze, în timp ce un instructor și un elev ce s-ar fi aflat la bordul celeilalte aeronave au fost dați dispăruți, au precizat oficialii francezi, citați de agenția Reuters.

”Unul dintre piloți a fost găsit, este teafăr și nevătămat. Cercetările sunt încă în desfășurare”, a a anunțat miercuri ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, pe platforma X.

Presa franceză relatează că salvatorii sunt în căutarea unui elev pilot care se afla într-una dintre aeronave alături de instructor.

”Centrul operațional local a fost activat pentru a ajuta forțele armate, vă rugăm să stați departe de zonă (...)”, a postat Prefectura regiunii Meurthe-et-Moselle pe X.

Cele două avioane de vânătoare Rafale, de la baza aeriană Saint-Dizier, au intrat în coliziune, a precizat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene franceze, citat de agenția France Presse.

Reacția Armatei Franței despre ciocnirea celor două aeronave militare Rafale

Avioanele Rafale sunt fabricate de compania Dassault și sunt cele mai moderne din dotarea Forţelor aeriene franceze. Aceste aeronave au capacitatea de a executa misiuni de apărare aeriană, recunoaştere sau bombardament. În versiunea construită pentru Marina militară, avioanele Rafale pot decola de pe portavioane. De asemenea, asigură descurajarea nucleară franceză.

Reprezentanții Armatei franceze au precizat că toţi piloţii implicaţi în acest accident aviatic sunt francezi. Clarificare a fost făcută, în contextul în care piloţi ucraineni sunt în prezent instruiţi în Franţa. Piloţii ucraineni sunt instruiţi la baza Cazaux în sud-vestul Franţei şi numai pe avioane de antrenament şi atac uşor Alpha Jet, potrivit Agerpres.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat în luna iunie că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5 şi va pregăti piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE