Cătălin Paul Dache, inspector general al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, a informat, joi, DNA, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari) au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cătălin Paul Dache, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale şi privindu-i pe Andrei Bădulescu, locotenent-comandor, şef al Serviciului Dezvoltare, Reglementări Tehnice şi Coordonare Mentenanţă Aeronave din cadrul Inspectoratului, Florin Vasile, comandor(r), adjunct al inspectorului general şi inginer-şef al Inspectoratului, Mihai Popa, director tehnic al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, George Constantin Barbu, director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi reprezentantul unei societăţi comerciale, toţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Procurorii spun că ancheta vizează mai multe contracte de mentenanță pentru diverse aeronave
Procurorii militari anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 2019-2023, în contextul executării unor contracte de reparaţii/mentenanţă pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A şi Cessna C-560 Citation V, încheiate de Inspectoratul General de Aviaţie al MAI cu o asociere formată din Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă şi o societate al cărui reprezentant este cercetat în prezenta cauză, Cătălin Paul Dache, în calitatea menţionată, ar fi aprobat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, documentaţia necesară efectuării plăţilor pentru lucrările menţionate, cunoscând că acestea nu au fost recepţionate, executate sau au fost executate necorespunzător.
În demersurile sale, anchetatorii spun că Dache ar fi beneficiat şi de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care ar fi întocmit şi aprobat diverse documente necesare efectuării plăţilor pentru lucrările amintite.
"În contextul menţionat, ar fi fost produs Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI un prejudiciu în sumă totală de 23.199.049 lei concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asocierea respectivă", menţionează sursa citată.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, informează DNA.