Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Diplomele de asistent medical generalist obținute înainte de 2007 vor fi recunoscute automat în UE

Statele membre ale Uniunii Europene vor recunoaște ”automat” diplomele românești de asistent medical generalist, obținute înainte de aderarea României la UE. Este vorba despre documentele în cazul celor care au urmat programul de revalorizare organizat în scopul alinierii la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană, a anunțat miercuri Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei.

”La 12 februarie, s-a publicat, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 februarie 2024 de modificare a Directivei 2005/36/CE în ceea ce priveşte recunoaşterea calificărilor profesionale ale asistenţilor medicali generalişti formaţi în România în baza căreia celelalte state membre ale UE vor recunoaşte diplomele româneşti obţinute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenţii medicali generalişti care au urmat ulterior programul de revalorizare”, a informat CNRED, potrivit Agerpres.

Cum pot fi recunoscute calificările asistenților medicali în UE

Reprezentanții CNRED au precizat că autoritățile române au făcut demersuri pe lângă Comisia Europeană, în așa fel încât legislația europeană să fie modificată pentru a fi recunoscute calificările profesionale. Astfel, asistenţii medicali generalişti care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 pot dobândi în oricare dintre statele UE recunoaşterea diplomelor şi certificatelor pe care le-au obţinut în România înainte de data aderării.

”Acţiunile autorităţilor române au început în anul 2012 la momentul revizuirii generale a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, când s-a solicitat includerea în cuprinsul Directivei şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană. Pentru recunoaşterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare care a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis recunoaşterea automată a acestor diplome", arată sursa citată.

De la momentul intrării în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, statele membre trebuie să adopte, într-un an, normele naţionale de transpunere pentru a implementa efectiv dispoziţiile acesteia.

Află și despre cazul falsului medic italian Matteo Politi. Procurorii mai spun că, la data de 22 martie 2018, Politi a determinat funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, să întocmească, fără vinovăţie, un atestat în baza căruia diploma de Absolvire a Învăţământului Superior, eliberată de Facultatea de Medicină - Universitatea din Priştina, este recunoscută ca diplomă de licenţă în domeniul sănătate, prin atestat recunoscându-se totodată studiile obţinute în străinătate, raportat la sistemul de educaţie din România, în scopul încadrării în muncă şi pentru înscrierea la cursuri de formare profesională, deşi inculpatul nu era medic şi nu urmase cursurile în medicină la facultatea în cauză, diploma fiind falsă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE