Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Departamentul Apărării din SUA, anchetă în România. Ar fi vizați cetățeni străini, bănuiți de fapte de corupție

Departamentul Apărării al Statelor Unite face anchetă în România. Mai mulți străini, aflați la noi în țară, sunt suspectați de fapte de corupție.

În această anchetă sunt cooptați și procurorii Direcției Naționale Anticorupție, împreună cu procurorii de la Curtea de Apel București, un lucru destul de rar întâlnit ca cele două parchete să colaboreze într-o investigație, dar vorbim despre un caz special.

Potrivit informațiilor Euronews România, vorbim despre o investigație care este comandată de Departamentul Apărării din Statele Unite. Poliția Română, DNA și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ajută în această investigație.

DNA a anunțat că s-au făcut cinci percheziții. Una dintre ele este la o firmă din București și restul de patru sunt la domiciliile celor vizați. Ar fi implicate persoane cu cetățenie străină care se află în România, posibil cetățeni americani.

„În cursul zilei de 21 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii anticorupție beneficiază de sprijinul ofițerilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sunt implicate în această anchetă două servicii ale Departamentului Apărării din SUA, respectiv Serviciul de investigații penale și Serviciul naval de investigații penale, așadar, investigatori care vor să aduce probe.

Au suspiciuni de fapte de corupție, mai precis este vorba despre fapte de dare și luare de mită.

DNA precizează într-un comunicat despre fapte de corupție care ar fi fost comise de către funcționari din cadrul unei organizații internaționale. Sunt inclusiv militari americani care fac parte din contingentul de militari străini care se află pe teritoriul țării noastre. Această investigație este încă la început.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE