Serviciul de spionaj de la Kiev avertizează că Moscova pregătește o amplă operațiune: propagandiștii ruși sunt instruiți să proclame „victoria asupra Ucrainei” luni, 24 februarie, când se împlinesc trei ani de la invazia rusă.
Propagandiștii ar urma să distribuie mai multe mesaje prin care să proclame și ”victoria Rusiei asupra NATO”, în condițiile în care Moscova a susținut mereu că războiul din Ucraina este de fapt o luptă împotriva aliaților.
Spionajul ucrainean mai avertizează că serviciile speciale ruse au fost instruite să dubleze negocierile de pace cu partea americană cu ”campanii subversive de informare și psihologice”.
În același timp, serviciile ruse au ordin să atace și partenerii europeni ai Ucrainei, pe care îi etichetează ”dușmani ai păcii”.
Dezvăluirile Serviciului de Informații Militare al Ucrainei nu sunt surprinzătoare și nici măcar o noutate. Propagandiștii Kremlinului s-au grăbit mereu să dubleze valul de dezinformări venite de la Moscova, să vorbească de Ucraina ca despre o țară în care fascismul este la putere și despre Occident ca un aliat al răului suprem.
Noile indicații de propagandă încearcă din nou să obțină mai multă încredere a rușilor în cei ce îi conduc.
„Mesaje nu sunt adresate nu numai populației din Rusia, ci și celor care sprijină Rusia din România sau din Republica Moldova”
„Mesaje nu sunt adresate nu numai populației din Rusia, ci și populației vorbitoare de limbă rusă din alte țări, de exemplu, din Ucraina, inclusiv celor care sprijină Rusia din țări vestice, celor care sprijină Rusia din România sau din Republica Moldova.
Pentru că dacă cel în care crezi, Kremlinul, va anunța «i-am învins, am câștigat», așa cum o face în fiecare an de când a început războiul, atunci poate te simți mai încrezător că Putin mai merită un vot de încredere din partea ta.
Nu e o noutate ceea ce întâmplă. Rușii au obsesia cu aniversarea a trei ani de când a început invazia, o invazie neprovocată a Ucrainei. Și înainte de fiecare 9 mai, ziua independenței, ziua victoriei în Rusia, au anunțat: «Gata! i-am terminat pe ucraineni. O să fie liniște, așa cum vrem noi». Și nu s-a întâmplat în niciun an.”, a explicat jurnalistul Euronews România, Cătălin Lența.
„Dacă a căzut Pokrovsk, care e un centru logistic și de intersecție a comunicațiilor în zonă, s-a terminat cu estul Ucrainei”
„Situația este neplăcută pentru Ucraina cu o cincime din teritoriu ocupat și cu lupte foarte grele și problematice pentru Armata Kievului pe frontul din est, mai ales în Donbas, pentru că acolo există o localitate care încă nu a căzut Pokrovsk care e un punct cheie în apărarea regiunii. O știu și generalii ruși, o știu și cei de la Kiev, de aceea e o încrâncenare. Acolo se luptă om la om pentru fiecare metru pătrat.
Dacă a căzut Pokrovsk, care e un centru logistic și de intersecție a comunicațiilor în zonă, s-a terminat cu estul Ucrainei, în sensul democratic”, a mai pus Cătălin Lența.
Rusia se grăbește să lanseze o nouă campanie de minciuni
„Rusia poate deveni stăpână, așa acum a făcut-o deja pe cele patru alte regiuni din estul Ucrainei, inclusiv peninsula Crimeea care din 2014 a fost anexată de Moscova.
Rusia se grăbește să lanseze o nouă campanie de minciuni. Nu sunt decât minciuni. Cum poți să spui că Rusia a învins NATO? Poate că aveau ei o jucărie mai mică pe care au scris NATO.
Nu au câștigat nimic. Nu există date oficiale în ceea ce privește numărul de victime, că e vorba de morți, de răniți, de dispăruți sau prizonieri. Rusia nu oferă astfel de date, dar estimările occidentale sunt vreo 800.000. 800.000 de tineri care puteau să facă altceva, să lucreze pentru bunăstarea economică a Rusiei, să devină ingineri, doctori. Nu! Au devenit niște nume pe niște cruci, pe undeva în Rusia, în Ucraina, în teritoriile ocupate”, a precizat jurnalistul Euronews România.
De ce Moscova ar recurge la propagandă de ziua simbolică de 24 februarie: Lumea are nevoie din când în când să își amintească «cauza nobilă» pentru care luptă soldații ruși care au invadat Ucraina
„Da (are nevoie Putin de această susținere populară, n.r) pentru că oricât l-ai spăla pe un om pe creier, dacă nu îl speli din când în când, se duce șamponul. Și ai nevoie să vii cu o măsură mai dură.
Lumea s-a învățat, dar are nevoie din când în când să își amintească «cauza nobilă» pentru care luptă soldații ruși care au invadat Ucraina. În primul rând, denazificarea țării vecine. În viziunea Moscovei, Ucraina e fascistă de la un capăt la altul și trebuie terminată.
Să îi salvăm pe compatrioții noștri care sunt oprimați zi de zi, deși o bună parte din ei au fost salvați cu forța încă de acum câțiva ani. Ba chiar, și-au exprimat și votul liber și democrat, cu pușca la tâmplă.
Ne amintim de imaginile când îi căutau soldații ruși pe locuitorii din Donbas să meargă la vot, să spună ce bine le e sub Putin. Nu s-a schimbat absolut nimic”, a punctat Cătălin Lența.
„Rusia, în ochii democrațiilor occidentale, e un paria în continuare”
„Rusia are o poziție de forță în estul Ucrainei, în ciuda discuției telefonice a lui Donald Trump cu Vladimir Putin și în ciuda încercării de spălare a lui Putin.
Rusia, în ochii democrațiilor occidentale, e un paria în continuare. Nu e un personaj frecventabil. Putin nu este neapărat un simbol al democrației. Știm acest lucru. Rușii poate au nevoie în continuare să fie ținuți în această stare. Nu de alta, să nu se trezească.
În Rusia mai există rar, e adevărat, câte un disident. El nu ajunge să candideze în alegeri, așa cum și-a dorit Navalnîi, și care e îngropat la ora actuală. Alții au suferit în alt fel. Deși nu erau fumători, au ieșit să fumeze o țigară pe balconul pe care nu-l au în apartamentul de la etajul 10 și s-au prăbușit din neatenție pe caldarâm”, a mai menționat el.
Kremlinul recurge la insuflarea de frică
„Teamă și frică, asta este ceea ce insuflă Kremlinul.
Dezinformarea e modalitatea de a ajunge la groaza supremă care își permite să guvernezi o societate fără să ai probleme, sau probleme minore”, a evidențiat jurnalistul Euronews România.
Rusia ar vrea refacerea sferei sale de influență din Europa de Est
„Cererea retragerii NATO pe aliniamentul din 1997 e o cerere cel puțin din anul 2000 a lui Putin - să nu mai fie țări foste comuniste în NATO, să rămână NATO ce a fost el cândva și nouă să ne fie bine cu o nouă sferă de influență aici, în estul Europei, mai puțin Germania de Est, care e parte a Germaniei mari și nu mai putem să o luăm. Dar Polonia, Țările Baltice, România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croația, de ce nu, toate astea ar fi bine să vină din nou să se adapte din înțelepciunea de la Moscova.
Ceea ce a făcut Dmitri Peskov, care e purtătorul de vorbe al lui Vladimir Putin, nu e decât o manipulare ordinară. Ce să vezi? La reuniunea de la Riad noi nu am ridicat o asemenea aberație de care vorbiți voi. Voi nu, dar face parte din doctrina voastră, din crezul Rusiei.
Cred că sunt ruși care se roagă pentru asta în fiecare seară când merg la culcare. Mă refer la liderii politici, pentru că mulți dintre ruși poate nu știu că NATO le e dușman, dar dacă află de la Putin înțeleg și ei despre ce e vorba.
Luni avem trei ani de la invadarea nedreaptă a Ucrainei. Avem posibil o nouă campanie propagandistică a Rusiei, dar nu avem un final în război”, a concluzionat el.