Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De la „ingerințe maligne ale Rusiei”, la „o democrație distrusă cu câteva sute de mii de dolari”. Cum s-a schimbat discursul american pe tema anulării alegerilor din România

În numai trei luni de zile, Statele Unite au schimbat radical discursul pe tema tumultului alegerilor prezidențiale din România.

Dacă, inițial, cea mai mare democrație a lumii, și-a arătat îngrijorarea, în urma desecretizării raportului CSAT (pe finalul de mandat al lui Joe Biden), odată cu schimbul de regim de la Washington, optica lui Donald Trump, verbalizată de vicele JD Vance, a căpătat nuanțe dătătoare de fiori.

Cum s-a schimbat, în mai puțin de trei luni, discursul SUA vizavi de anularea alegerilor

Se vede foarte bine într-o scurtă indexare a acestor poziții oficiale, făcută publică chiar de către Ambasa României în SUA.

Departamentul de Stat, 4 decembrie 2024:

“Ne îngrijorează dezvăluirile Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral din România. Datele la care se face referire ar trebui să fie pe deplin investigate pentru a asigura integritatea procesului electoral. […] Progresul obținut cu mult efort de România în procesul de ancorare a țării în comunitatea transatlantică nu poate fi deturnat de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianțele sale occidentale. Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA în domeniul securității cu România, în timp ce o decizie de restricționare a investițiilor străine ar descuraja continuarea investițiilor companiilor americane în România.” (sursa: https://2021-2025.state.gov/statement-on-romanias.../)

Departamentul de Stat, 6 decembrie 2024:

„Statele Unite sunt alături de poporul român care se confruntă cu o situație fără precedent privind integritatea alegerilor. Cetățenii români trebuie să poată avea încredere în faptul că alegerile lor reflectă voința democratică a poporului român și se derulează liber, fără influențe maligne străine vizând subminarea corectitudinii procesului electoral. Integritatea alegerilor este primordială pentru democrația românească. Poporul român decide pe cine alege. Nicio altă țară sau actor străin nu are acest drept.” (sursa: https://ro.usembassy.gov/statement-on-romanian.../)

Declarație a membrilor republicani și democrați din Comisia Helsinki, Congresul SUA, 5 decembrie 2024:

“Condamnăm în cei mai fermi termeni ingerința malignă a Rusiei în alegerile din România. România este un partener al SUA și un aliat NATO exemplar. Poporul român își prețuiește suveranitatea și independența și merită să trăiască liber de imperialismul rus și de planurile delirante ale criminalului de război Putin. Îndemnăm poporul român la vigilență pe măsură ce se îndreaptă spre alegerile prezidențiale din acest weekend.” (sursa: https://www.csce.gov/.../chairman-wilson-and-ranking.../)

Declarație a membrilor republicani și democrați din Comisia de relații externe, Senatul SUA, 16 decembrie 2024:

“Asaltul lui Vladimir Putin asupra alegerilor din România este încă un exemplu al războiului hibrid pe care acesta îl duce contra aliaților și partenerilor noștri europeni. În calitate de aliat NATO puternic, sprijinim România în lupta pentru integritatea alegerilor sale. Condamnăm manipularea de către Putin a aplicației TikTok, controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC), pentru a submina procesul democratic al României. Lumea trebuie să conștientizeze amenințarea gravă la adresa democrației reprezentată de manipularea rusă a TikTok cu scopul subminării societățile noastre libere.” (sursa: https://www.ricketts.senate.gov/.../ricketts-cardin.../)

Declarația membrilor republicani și democrați ai Delegației SUA la Adunarea Parlamentară a NATO, Congresul SUA, 20 decembrie 2024:

“Suntem profund îngrijorați de dovezile solide desecretizate de Guvernul român cu privire la eforturile Rusiei de a submina și influența procesul electoral. Tacticile agresive ale guvernelor străine de subminare a integrității instituțiilor democratice românești, cum ar fi manipularea platformelor social media asemenea TikTok, trebuie investigate amănunțit și condamnate în totalitate. Asigurarea integrității procesului electoral este esențială pentru susținerea principiilor democrației și suveranității. Suntem alături de România în procesul organizării de alegeri prezidențiale libere și corecte.”
(sursa: https://x.com/RepMikeT.../status/1870218668086297009/photo/1)

Vicepreședintele SUA, JD Vance, Conferința de Securitate de la Munchen, 14 februarie 2024:

“M-a surprins că un fost comisar european a apărut recent la televizor și părea încântat că guvernul român tocmai anulase un întreg proces electoral. El a avertizat că, dacă lucrurile nu merg conform planului, același lucru s-ar putea întâmpla și în Germania. […]

La Washington, avem un nou șerif. Și sub conducerea lui Donald Trump, s-ar putea să nu fim de acord cu opiniile voastre, dar ne vom lupta pentru a vă apăra dreptul vostru de a avea opinii în arena publică. Fie că sunteți de acord sau nu. Ne aflăm în punctul în care situația s-a înrăutățit atât de mult încât, în decembrie, România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale bazându-se pe suspiciunile puțin fondate ale unui serviciu de informații și la presiunile enorme exercitate de partenerii europeni. Din câte înțeleg, argumentul a fost că dezinformarea rusă a influențat alegerile din România. Dar i-aș ruga pe prietenii europeni să vadă lucrurile în perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclame pe rețelele sociale pentru a vă influența alegerile. Și noi credem asta în mod cert. Puteți chiar să condamnați acest lucru pe scena mondială. Dar dacă o democrație poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari investiți de o țară străină în publicitate digitală, atunci nu vorbim de o democrație puternică.”

Oficialii americani, nesincronizați în declarații

Deși scenariile bine ancorate în logica spriritului tranzacționist ca abordare, în era Trump 2.0, stau în picioare, o privire în amănunt asupra declarațiilor oficiale din ultimele zile arată că există loc de interpretare. Și că trebuie, de fiecare dată, mers dincolo de sursa emitentă.

Cel mai bun exemplu: după ce, la Munchen, Europa (și Ucraina) au părut puse la colț și obligate doar să privească la modul în care America și Rusia trasează pacea, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că acestea vor face parte din orice „negocieri reale” pentru a pune capăt războiului, scrie Reuters.

Rubio a argumentat că discuțiile SUA cu Rusia săptămâna aceasta au fost un prilej de a sesiza cât de dispus este Vladimir Putin să pună punct acțiunilor militare. Liderul diplomației americane a încercat, totodată, să atenueze din preocupările Europei și cu privire la discuțiile din Arabia Saudită, de marți.

Într-un interviu acordat CBS, Rubio, citat de Reuters, a precizat că un proces de negocieri nu a început încă serios, iar dacă discuțiile vor avansa, ucrainenii și alți europeni vor fi aduși în fața locului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE