Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum stimulează telenovelele turismul la Istanbul. Fanii poveștilor de dragoste vor să cunoască tradițiile fostului imperiu

Telenovelele turcești au devenit atât de populare în întreaga lume, încât aduc în țară tot mai mulți turiști străini. Fanii genului sunt curioși să cunoască tradițiile și cultura fostului imperiu otoman, după ce au urmărit cu sufletul la gură povești de dragoste și intrigi demne de ”O mie și una de nopți”. 

Sub soarele torid al verii, turiștii se plimbă printre castele în stil bizantin și otoman de pe platourile de filmare. Fanii telenovelelor turcești își fac selfiuri cu actorii îmbrăcați în costume tradiționale și asistă la casacadorii cu călărăți în Istanbul. 

Riia Toivanen, turistă finlandeză:Mă uit cu mama la serialele de pe Netflix. Spre exemplu, îmi plac foarte mult serialele ”Dragoste de contrabandă” și ”Dragoste infinită”. Am urmărit și seria ”Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”. De aceea am venit aici.”

Turcia, printre cei mai mari importatori de telenovele

Odinioară, Turcia era printre cei mai mari importatori de telenovele, un gen care are la origini aceeași structură narativă ca ”O mie și una de nopți”, celebra colecție de povești arăbești. 

Astăzi, popularitatea dramelor TV produse în Turcia, cunoscute sub numele local DIZI, face ca țara să atragă un număr tot mai mare de turiști curioși să cunoască tradițiile și cultura fostului imperiu otoman. 

Izzet Pinto, CEO companie de turism: ”Cu dramele trucești creăm un fel de soft power care nu se poate compara cu nimic din ce ce se poate face prin intermediul politicii. Noi depășim 400 de milioane de telespectatori în fiecare seară, peste tot în lume. Asta înseamnă că putem influența prin cultura noastră, prin frumusețea Turciei 400 de milioane de oameni de pe glob.”

În ultimii trei ani, cererea globală de telenovele turcești a crescut cu 184 la sută, Turcia devenind printre cei mai mari exportatori din lume. Și românii se numără printre fanii genului. Cele mai urmărite seriale sunt ”Suleyman Magnificul”, ”Legea Familiei”, ”În bătaia inimii” sau ”Mireasa din Istanbul”. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE