Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum comentează partidele din România controversa în care este implicat Nicolae Ciucă: „A stricat tot feng shui-ul PNL-ului"

Nicolae Ciucă se confruntă cu o mare controversă după o investigație făcută de publicația Recorder, în care faptele de arme ale președintelui PNL, din cartea sa, sunt contrazise de doi generali italieni și un polițist militar român care au participat și ei la luptele din Nassiriya.

În acest context, reacțiile au început să apară inclusiv în partidele politice din România, mai ales că Nicolae Ciucă este candidatul PNL la președinție.

Cum privesc politicienii situația în care se află Nicolae Ciucă

Diana Buzoianu, deputat USR: „Este o carte care a avut vreo cinci termene de lansare. L-am auzit chiar pe domnul Ciucă mutând termenul de lansare a cărții, care a fost promovată din bani publici, pe milioane de euro.

Reportajul Recorder scoate la iveală minciuna și falsitatea campaniei prezidențiale a domnului Ciucă, pentru că toată campania lui s-a bazat pe acest mit, că a fost un erou de război, că ar fi făcut parte din aceste lupte. Și iată că, la mulți ani distanță, oameni care nu au legătură cu propaganda din țară, cu politicienii, au curaj să spună lucrurilor pe nume, că domnul Ciucă, de fapt, nu a făcut parte din acele lupte și că a fost doar o manipulare pentru a fi crescut în campanie.

Mai trist e că, din același reportaj reiese că au mai fost români care au fost în luptă, care și-au pus viața în pericol și a căror poveste nu este cunoscută. Ei nu candidează la președinție, dar ei chiar și-au pus viața în pericol.

Nu putem să nu ne gândim la cum a fost construită toată această poveste a domnului Ciucă, important este să înțelegem și noi că uneori, în campanie, oamenii sunt dispuși să se lipească de orice detaliu din activitatea lor și să înflorească. Domnul Ciucă nu a avut nici înaintea campaniei, nici în timpul campaniei mari credite."

Nicolae Ciucă a fost numit, mult timp, „singurul comandant român care a condus românii într-o bătălie reală, de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace”.

Diana Buzoianu, deputat USR: „Domnul Ciucă și-a început cariera politică cu o minciună. El a promis, fiind militar, că nu va candida niciodată ca politician. Nu doar că a intrat în politică, dar acum candidează pentru cea mai înaltă funcție. E greu să mai crezi.

Plus că el este foarte mult asimilat cu PSD. PNL și-a pus un candidat care practic este domnul Ciolacu, dar îmbrăcat cu altă haină. Pentru că domnul Ciucă, în ultimii ani, a validat toate deciziile pe care le-a luat domnul Ciolacu. Chiar a ieșit public și a spus că a fost un accesoriu la guvernarea PSD, pentru că nu a mai fost nici măcar chemat să ia parte la ședințe, nu a mai fost consultat. Deci cum să te aștepți ca un astfel de om să aibă tăria necesară să conducă România în direcția corectă?"

"Investigația a stricat tot feng shui-ul PNL"

Deși PNL și PSD formează o coaliție la guvernarea țării, liberalii profită de acest moment și subliniază încă o dată necesitatea formării unui pol de dreapta pentru a se „opune” PSD.

Sergiu Bîlcea, deputat PNL: „Cu toate aceste atacuri, avalanșa de sondaje care îl dau pe un anumit loc, pare că USR este deranjat de candidatura lui Ciucă. Să nu mai spun de PSD, care are în față un candidat din partea PNL, care, cu experiența, expertiza și cariera militară, nu poate rivaliza cu cariera militară a domnului Ciolacu, care putem spune că se poate lăuda doar cu un exercițiu de imagine cu domnul Hayssam, nicidecum cu o carieră militară.

Aceste discuții cred că îl ajută pe domnul Ciucă. Dacă se aud informații că el nu ar fi participat la anumite lupte, probabil că insultăm atât autoritățile americane, cât și autoritățile române care au recunoscut meritele acestui general în teatrele de operațiuni și eu cred că această manipulare doar este una în care domnul Ciucă începe să deranjeze că intră în turul 2. PSD știm bine că își dorește AUR în turul 2, iar USR nu știe cum să urce în sondaje.

Eu tot reiterez această invitație către un bloc de dreapta, în care primii parteneri trebuie să fie cei de la USR, pentru că am văzut că acea retorică pe care au avut-o și înainte de 9 iunie nu a produs un scor extraordinar."

Laurențiu Gîdei, deputat PSD: „În primul rând filmulețul apărut, spotul lui. România mea nu este un teatru de război, nu este unitate militară, nu este cazarmă, nu mă interesează să fie condusă de un general.

Investigația Recorder a stricat tot feng-shui-ul celor de la PNL și nimeni nu-i poate acuza pe cei de la Recorder că ar fi partizani ai PSD. Știm foarte bine că, de foarte multe ori, anchetele lor au lovit năpraznic în orice om politic, indiferent de culoarea lui. Cred că dvs și cei de la Recorder, prin acest subiect, ați amânat lansarea cărții, pentru că, obligatoriu, acum va trebui să se modifice toată povestea aia, să i se dea veridicitatea lucrurilor așa cum s-au întâmplat, nu cum scriitorul și le-a închipuit în visele sale.

Cei de la Recorder și dvs ați putea provoca schimbarea președintelui Ciucă din poziția de candidat. Deocamdată nu a obținut voturile congresului PNL, se tot analizează, se tot calculează, se tot speră să se mai ridice. Dar în niciun caz cu astfel de povești.

Sunt atâtea medalii pe care SUA le oferă diferiților parteneri nu numai pentru fapte războinice, ci poate pentru cooperare internațională în zona teatrelor de război. Adică îmi spuneți mie că domnul Ciucă a fost acolo și a tras cu arma, cu tunul? Haideți să fim serioși. În cel mai bun caz, era la 50 de kilometri de linia frontului și dădea ordine. Dar eu sunt curios dacă vor apărea militari români care au activat sub comanda lui, care să ne spună povești din astea, să ne spună ce acte de bravură a făcut ostașul."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE