Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Strategii pentru candidatura lui Nicolae Ciucă la prezidențiale. Marcel Boloș, dar și alți miniștri ai PNL vor fi schimbați

Remanierea miniștrilor bate la ușă chiar înainte de alegerile prezidențiale. Cel puțin a unor miniștri liberali, în frunte cu Marcel Boloș, ca parte a unei strategii mai ample de creștere a șanselor liderului Nicolae Ciucă de a ajunge în turul doi la prezidențiale.

Și nu sunt singurele direcții de acțiune analizate de conducerea din Modrogan.

PNL are peste o mie de primari și încearcă să îi mobilizeze pe aceștia prin diverse subterfugii. Au fost alocați de trei ori mai mulți bani prin programul național de investiții Anghel Saligny și prin PNDL 1 și 2, iar în același timp îi exceptează de la măsurile de reducere a cheltuielilor, dar nu se pot baza doar pe estimări.

Este nevoie și ca cei de la București, miniștrii și candidatul lor să acționeze, iar în acest sens, Marcel Boloș ar fi pe lista aceasta de remaniere, potrivit informațiilor obținute de Euronews România.

Ministrul Veștea pleacă la CJ Brașov

Adrian Veștea, ministrul de la Dezvoltare va pleca și el, pentru că va prelua funcția de președinte al Consilului Județean Brașov, dar pe listă ar mai fi miniștri, dar nu cei din zonele considerate esențiale cum ar fi de la Interne și Justiție, care au un rol important în dinamica organizării alegerilor prezidențiale și parlamentare din acest an.

În paralel se nuanțează și o altă strategie, de a veni cu un tandem președinte-premier, la Consiliul Național din 15 septembrie, atunci când se va lansa candidatura la alegerile prezidențiale a lui Nicolae Ciucă, pentru că potrivit propriilor analize, faptul că nu s-a venit cu ideea unui premier liberal ar fi făcut ca electoratul tradițional să nu mai fie mobilizat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE