Deputaţii europeni au votat miercuri, la Strasbourg, în favoarea revizuirii regulamentului intern de procedură al Parlamentului European pentru a consolida integritatea şi transparenţa instituţiei, care a fost zguduită de scandalul de corupţie Qatargate, potrivit AFP.
Modificarea regulamentului, care va intra în vigoare la 1 noiembrie, a fost susţinută de o largă majoritate a plenului (505 voturi pentru, 93 împotrivă şi 52 abţineri).
Printre principalele reforme se numără obligaţia eurodeputaţilor de a face publice, într-un registru specific, reuniunile cu reprezentanţi ai grupurilor de interese sau ai ţărilor terţe, precum şi obligaţia de a completa o declaraţie de avere la începutul şi la sfârşitul mandatului, pentru a combate orice îmbogăţire necuvenită.
- Eva Kaili a acordat trei interviuri după eliberarea din arest: "Știu că par vinovată"
- Scandalul Qatargate. Eva Kaili a fost eliberată din arest la domiciliu
- Politico: Eva Kaili, vizată de o nouă anchetă după Qatargate. Parlamentara UE ar fi luat bani din deconturile asistenților pentru călătorii fictive
Definiţia conflictului de interese a fost, de asemenea, clarificată, iar desfăşurarea activităţilor de lobby în paralel cu exercitarea mandatului de eurodeputat a fost interzisă.
De asemenea, au fost stabilite noi norme privind grupurile neoficiale de deputaţi, în special pentru a le împiedica să utilizeze denumirea sau sigla Parlamentului şi pentru a evita astfel posibilele confuzii cu privire la comunicarea instituţiei.
Acest vot "este o victorie care sper că va ajuta la restabilirea încrederii cetăţenilor în instituţiile noastre după daunele profunde cauzate de Qatargate", a declarat europarlamentarul Gilles Boyer (Grupul Renew - liberali şi centrist). "Aceasta este doar prima piatră (...), rămân multe de făcut în ceea ce priveşte transparenţa", a adăugat el.
"În starea actuală a raportului de forţe politice în Parlament, nu a fost posibil să se obţină mult mai mult", a declarat Raphael Glucksmann (S&D, stânga) pentru AFP. "Dar nu cred că acestea sunt reforme suficiente pe termen lung pentru a face această instituţie complet transparentă şi pentru a evita conflictele de interese sau influenţele nefaste", a mai spus el.
Ecologista Gwendoline Delbos-Corfield şi-a exprimat regretul pentru lipsa de progrese în ceea ce priveşte "joburile secundare", locuri de muncă asumate de unii eurodeputaţi în paralel cu mandatul lor.
"Am obţinut o interdicţie privind lobby-ul, ceea ce pare a fi un minim, dar, în schimb, poţi avea un job în acelaşi timp cu mandatul tău de europarlamentar şi poţi câştiga mulţi bani. Este ciudat, mai ales că suntem compensaţi confortabil aici", a remarcat ea.
În aşa-numita anchetă 'Qatargate', Qatarul şi Marocul, care neagă cu fermitate faptele, sunt suspectate că au oferit plăţi în numerar sau cadouri unor parlamentari europeni în schimbul unor intervenţii favorabile intereselor lor.