Mulți copii ajung în stare gravă la spital cu gripă sau cu tuse convulsivă, cu toate că pentru aceste boli există vaccinuri. Dr. Mihai Craiu, medic pediatru, a avertizat că „la gripă poți să faci bronhopneumonie severă și să fii ventilat mecanic” în cazul unei forme grave a bolii. Cu toate acestea, unii părinți refuză vaccinarea copiilor chiar dacă există riscul îmbolnăvirii grave.
Întrebat de ce părinții refuză să-și vaccineze copiii pentru gripă sau tuse convulsivă, dr. Craiu a explicat că „oamenii, când aud cuvântul vaccin, au un moment de ezitare și cer un pic de păsuire”.
„Discuția pleacă din seria de emoții care s-au născut și amplificat în timpul pandemiei COVID-19, când actul vaccinării a fost comunicat și perceput de populația generală într-un mod foarte încărcat de emoții.
Oamenii, când aud cuvântul vaccin, au un moment de ezitare și cer un pic de păsuire. De multe ori, se mai adaugă, pe lângă tendința familiei de a amâna vaccinul și alte dificultăți de natură nonparentală. Uneori se poate întâmpla să nu se găsească vaccinurile. Alteori se poate întâmpla ca părintele să fie într-o locație la distanță mare de medicul de familie și să aibă mai mulți copii, eventual cu scheme vaccinale la momente diferite”, a afirmat medicul Mihai Craiu, la Euronews România.
Medicul pediatru a recomandat vaccinarea copiilor deoarece boli precum gripa sau tuse convulsivă în formă gravă ar putea provoca și moartea.
„Trebuie să vorbim mai degrabă de riscul îmbolnăvirii grave și chiar al decesului, și mai puțin despre ansamblul ăsta de mituri care circulă în social media și în folclorul urban contemporan”, a avertizat medicul.
Cât de importantă este vaccinarea copiilor pentru a-i proteja de forme grave ale bolilor infecțioase
„Pot să vă dau exemplul de azi dimineață, când discutam la raportul de gardă despre evenimentele zilele precedente.
Jumătate din testele de gripă efectuate - vorbim aici de un număr de aproape 100 de copii prezentați în timpul serii și al nopții în UPU, cu febră mare și tuse și care au fost testați, printre altele, și pentru gripă, jumătate dintre acestea au fost pozitive.
(...) Când deschizi gura și spui cuvântul vaccin, se ridică niște sprâncene sau se încruntă cineva la tine. Eu pățesc chestia asta în fiecare zi.
Vaccinul are exact această funcție pentru copiii mici. Vaccinurile obișnuite pe care le-am făcut și eu și dumneavoastră și părinții care ne ascultă sunt despre boli care ar putea să te omoare și au exact funcția centurii de siguranță sau a căștii”, a explicat medicul pediatru.
Dr. Craiu: „Când faci gripă, la orice vârstă poți ajunge în spital. Vorbim prea puțin despre riscuri și prea mult despre spaime”
„Nu cred că este normal și că ar trebui să sufere copiii, să ajungă eventual internați și, mai grav, asistați ventilator pentru o maladie care circulă foarte intens în comunitate.
Cuvântul cheie este sezonier. În fiecare iarnă se întâmplă chestia asta. De ce se întâmplă? Pentru că la fel ca atunci când ninge și nu suntem pregătiți că ninge, se face traficul praf, așa este și cu starea de sănătate.
Vorbim prea puțin despre riscuri și prea mult despre spaime și ipoteze. Când faci gripă, la orice vârstă poți ajunge în spital, iar dacă ești foarte mic sau foarte mare e posibil chiar să și mori.
Trebuie să vorbim despre riscuri și despre ceea ce trebuie făcut să nu expunem copiii la riscuri”, a mai spus dr. Craiu.
O persoană cu tuse convulsivă poate îmbolnăvi alte 20 nevaccinate
În cazul bolilor contagioase, dr. Mihai Craiu a recomandat prevenția „știind cât de mare este riscul să te îmbolnăvești când ești perfect sănătos”.
„Boli, cum ar fi tusea convulsivă sau rujeola au o contagiozitate foarte înaltă. Tusea convulsivă are o contagiozitate măsurată prin acel indice R0, despre care am vorbit în pandemie. R0 înseamnă câte persoane în jurul unui bolnav se pot îmbolnăvi de boala respectivă.
R0 pentru rujeolă sau tuse convulsivă este undeva între 16 și 20. Deci, fiecare bolnav care se duce - copil la grădiniță într-o grupă în care sunt nevaccinați poate îmbolnăvi de tuse convulsivă sau de rujeolă între 16 și 18-20 de copii.
Dintre aceștia, unii ar putea să aibă probleme de sănătate. Poată să aibă astm, să fi fost prematuri, să aibă o boală de inimă sau pur și simplu o imunitate mai slabă.
În acest scenariu, există riscul spitalizării și al complicațiilor amenințătoare de viață. Poți să faci la rujeolă encefalită și să mori sau să rămâi afectat neurologic. La gripă poți să faci bronhopneumonie severă și să fii ventilat mecanic.
Vorbim despre evoluția naturală a acestor musafiri nedoriți care vizitează corpuri mai fragile. Nu știm niciodată cât de bine suntem pregătiți să facem față acestor boli”, a concluzionat el.
Efectele adverse, principala temere a părinților în cazul vaccinării copiilor
Medicii de familie au realizat un studiu pentru a afla de ce refuză românii vaccinul antigripal. Principalele motive par a fi frica de efecte adverse, precum și percepția greșită asupra vaccinării.
„Din aproape 14.000 de pacienți consultați și consiliați, 272 au refuzat vaccinarea antigripală, adică un procent de 2,9%. (...)
Cele mai importante motive pentru care este refuzată vaccinarea antigripală sunt următoarele:
1. Percepția distorsionată a riscului bolii (47.1% dintre refuzuri, aproape jumătate dintre refuzuri): „Nu cred că este necesar, nu am avut niciodată gripă și nici nu cred că voi face”.
2. Frica și fobiile (34.2% dintre refuzuri, adică aproximativ o treime dintre refuzuri): „Mi-e frică de efecte adverse, mi-e frică de injecții”
3. Lipsa de încredere (19.5% dintre refuzuri, aproape o cincime): „Nu am destule informații despre vaccin, nu am încredere în vaccin”
De remarcat faptul că refuzul invocând metode conspiraționiste sau motive religioase apare la procente foarte mici (sub 3%).
O concluzie preliminară a acestui studiu este că refuzul vaccinării, deși apare rar, este determinat cel mai adesea de perceptia distorisonată a riscului. Considerăm că acesta este efectul informării deficitare a populației în mod sistematizat despre gravitatea gripei, despre riscul complicațiilor acesteia. Putem asocia și nevoia unei educații medicale a populației încă de la vârste fragede pentru a percepe corect riscurile de boală și importanța vaccinării”, se arată în studiul realizat de Grupul de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei. (SNMF).