Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Experiment: Cum reacționează șoferii la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor. Peste 14 mii de permise reținute în 2023

Polițiștii atrag din nou atenția asupra pericolelor la care se expun șoferii când se urcă la volan băuți sau sub influența drogurilor. Asta, după ce 14 mii de permise au fost suspendate în acest an pe fondul consumului de alcool și al substanțelor halucinogene. 

Alcoolul la volan este principala cauza a accidentelor rutiere grave și doar în primele șase luni ale anului, 24 de persoane și-au pierdut viața, în accidente în care au fost implicați șoferi care erau băuți. Specialiștii auto și polițiștii au inițiat un experiment interesant, în care am reușit să vedem pe propria piele, cum se schimbă percepția asupra șofatului, în situația în care am consumat alcool.

În fața unui panou, în care se aprind aleatoriu mai multe lumini, timpii de reacție se dublează sau triplează după ce consumăm alcool. Pentru experiment au fost folosiți o pereche de ochelari care simulează felul în care vedem lucrurile după ce am fi consumat alcool, în cantități mari, similare unei alcoolemii de peste unu la mie. Senzația este similară și în cazul consumului de substanțe interzise.

Ramona Dabija, director: ”Oricine poate fi afectat. Este important să conștientizăm că efectul acestor substanțe poate rămâne în lichidele din corp până la 14 zile după ce le-ai consumat.”

14 mii de permise de conducere reținute pentru consumul de substanțe interzise și alcool

Polițiștii spun că pericolul reprezentat de consumul de alcool sau substanțe interzise, la volan, este în creștere. La nivel național, în primele șase luni au reținut aproape 14 mii de permise de conducere pentru cele două abateri. Cifrele sunt îngrijorătoare dacă ne uităm la anul trecut, când în tot anul au fost reținute aproape 17 mii de permise. 

Cu ochelarii care simulează percepția în cazul consumului de alcool prestația la volan este absolut șocantă.

Șoferii băuți sau care consumă substanțe interzise și provoacă accidente rutiere grave, cu persoane decedate, sunt sancționați mai aspru.

Octavian Dan, purtător de cuvânt IGPR: ”Cel care provoacă un accident și se află sub influența drogurilor sau a alcoolului iar din accident rezultă cel puțin o victimă decedată nu o să mai primească închisoare cu suspendare ci urmând a fi pedepsit cu închisoare cu executare.”

Oficialii spun că o problemă din ce în ce mai mare o reprezintă și șoferii care nu au permis de conducere dar totuși se urcă la volan. Peste 2.300 de șoferi s-au ales cu dosar penal, pentru această infracțiune, în 2023. Anul trecut au fost prinși aproape 2.700 de șoferi, în această situație.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE