Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE: Coadă la Gondola Sinaia. Amendă de 15.000 de lei pentru societatea care administrează instalaţiile de transport pe cablu

Circa 3.500 de turişti au urcat luni pe munte, la Sinaia. Directorul Transport Urban Sinaia, societatea care administrează instalaţiile de transport pe cablu din staţiune, Maria Floricică, a apreciat că aceasta a fost cea mai aglomerată zi de luni din istoria societății pe care o conduce.

Față de o zi obișnuită, au fost cu 50% mai multe persoane care au urcat pe munte astăzi, a transmis Directorului Transport Urban Sinaia, pentru Euronews România.

23/01/2023 , 21:48

Amendă de 15.000 de lei, aplicată de Protecţia Consumatorilor

O amendă de 15.000 de lei a fost aplicată de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Prahova, după aglomeraţia înregistrată la gondola care face legătura între Cota 1400 şi Cota 2000 din Sinaia, transmite Agerpres.

Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, respectiva instalaţie de transport pe cablu nu a funcţionat în intervalul orar 8,00 - 11,55, din cauza problemelor provocate de depunerile de gheaţă şi chiciură în zona rolelor, a cablului şi pilonilor, însă, în ciuda acestei situaţii, la baza din Sinaia a continuat vânzarea de tichete, astfel că s-a ajuns la supraaglomerare.

„La încercarea de degivrare, două role s-au spart şi au fost înlocuite. În toată această perioadă, la baza din Sinaia au fost comercializate tichete, fapt ce a dus la supraaglomerarea platformei intermediare de la Cota 1400. Menţionez faptul că pe tronsonul 1400 - 2000 a funcţionat telecabina, aceasta având o capacitate mult redusă”, arată sursa citată.

În aceste condiţii, o echipă de comisari de la Protecţia Consumatorilor Prahova a desfăşurat o acţiune de control, operatorul economic fiind sancţionat cu o amendă de 15.000 de lei, arată sursa citată.

De asemenea, s-a dispus măsura de returnare a contravalorii serviciilor care nu au fost prestate consumatorilor, fiind asigurată coborârea în siguranţă a turiştilor prin prelungirea programului de funcţionare, precizează CJPC.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Directorul Transport Urban Sinaia, Maria Floricică a precizat, pentru Agerpres, că aceasta a fost o zi problematică, din cauza gheţii şi a chiciurei care s-au depus pe role şi piloni, Gondola Carp, care merge de la Cota 1400 la Cota 2000, pornind cu întârziere, din cauza unor probleme tehnice cauzate de aceste fenomene meteo.

„Toate instalaţiile funcţionează, este o zi foarte aglomerată. Circa 3.500 de turişti au urcat pe munte, se schiază în condiţii foarte bune. Am oprit vânzarea de skipass-uri din cauza aglomeraţiei şi vindem doar pentru urcări şi coborâri, pentru că avem şi turişti care vor doar să se plimbe, nu să schieze. Avem cozi acum în Valea Dorului şi în Valea Soarelui, la telescaune, unde cozile sunt de 10 - 12 minute, respectiv cam jumătate de oră”, a explicat directorul TUS.

Probleme tehnice la instalaţiile de transport pe cablu

În prima parte a zilei, cozi importante au fost la Cota 1400, din cauza problemelor tehnice la Gondola Carp. Instalaţia a fost pornită în jurul prânzului, iar programul de funcţionare a fost prelungit cu o oră, a precizat Maria Floricică.

Sinăienii au acces gratuit la Gondola Sinaia, în fiecare zi de luni, pe baza actului de identitate, unde este indicat în clar domiciliul Sinaia, potrivit sinaiago.ro.

Cum pot afla schiorii cât de mari sunt cozile, în timp real

Maria Floricică, directorul Transport Urban Sinaia, pentru Euronews România: „Există multiple grupuri adresate schiorilor pasionați pe Facebook. Pe site-ul nostru avem camere online, unde se poate vedea aglomerația. Vom prelua și camera de la Teleferic 1400 și o vom pune la noi pe site.”

De asemenea, pentru evitarea aglomerației directorul Transport Urban Sinaia a transmis că limitarea de cartele vândute va fi, cu siguranță, o măsură luată în considerare mult mai devreme, pentru ca turiștii să nu mai ajungă în astfel de situații neplăcute.

Care sunt tarifele pentru Gondola Sinaia

Cartelele sunt valabile pentru Gondola Sinaia si Gondola Carp.

 

*Copii cu varsta intre 5 si 12 ani: reducerea este acordata cu conditia prezentarii unui document care dovedeste varsta (certificat de nastere sau pasaport).

Copiii cu varsta sub 5 ani au gratuitate: gratuitatea este acordata numai insotit de un adult platitor si cu dovada varstei (certificat de nastere sau pasaport).

**Sinaienii au acces gratuit in fiecare zi de luni, pe baza actului de identitate, unde este indicat in clar domiciliul Sinaia

***Persoanele cu dizabilitati beneficiaza de reduceri intre 30%-50%. Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne contactati. Toate facilitatile se acorda in baza actului de identitate si a certificatului de handicap, prezentate in original.

REDUCERI DE GRUP

20-29 cartele | 10% reducere

30-49 cartele | 15% reducere

Peste 50 cartele | 20% reducere

*discount-urile se aplica pentru numarul de tichete mentionat achiziționat intr-o singura comanda / pe un singur bon fiscal

Program Gondola Sinaia (1000-1400)

Luni - Duminică:09.00 - 17.00

Marți: 12.00 - 17.00

Program Gondola Carp (1400-2000)

Luni - Duminică: 09.30 - 16.30

Marți: 12.00 - 16.30

Telescaun

Cartelele si skipass-urile sunt valabile pentru ambele tronsoane ale Gondolei Sinaia, Telescaunul Soarelui, Teleschi Soarelui si Skilift Partia Noua.

Program Telescaunul Soarelui / Dorului

Luni - Duminică: 8.40 - 16.00

Marți: 12.00 - 16.00

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE