Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Exact ca în niște basme adaptate lumii viitorului, AI-ul poate face oglinzile să vorbească și să dea informații medicale prețioase. Produsul va costa aproximativ 5000 de dolari, dar aplicația poate fi folosită și pe telefon.

Această oglindă inteligentă va costa aproximativ 5000 de dolari și, analizând doar fața utilizatorului, oferă date despre starea de sănătate a acestuia. 

 ”Acum a captat informația și a trimis-o către procesorul nostru A.I.. Folosind conceptul de învățare automată, putem oferi toate aceste informații. Poți afla despre semnele tale vitale.

Și ce am aflat despre tine? Pentru a simplifica, am codat totul în culori. Verde înseamnă că suntem în regulă, galben înseamnă că suntem ok, iar roșu ne spune că sunt lucruri de care trebuie să ne interesăm”, prezintă Ashutosh Pant, un reprezentant companie.

În doar 30 de secunde în care această oglindă mi-a analizat trăsăturile feței, am aflat foarte multe lucruri despre mine și despre starea mea de sănătate. Aici este tot raportul pe care l-am primit și care îmi dă niște indicii foarte bune care să mă ajute să îmi dau seama dacă trebuie să fac urgent o vizită la medic sau dacă măcar în anumite privințe pot fi liniștit.

Compania care a dezvoltat produsul promite unul asemănător care să poată fi folosit și în cabinetele medicale și să ofere date chiar mai complexe.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE