Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Celine Dion, revenire spectaculoasă pe scenă la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024. ”Sunt atât de fericită”

Celine Dion a oferit un spectacol grandios pe Turnul Eiffel, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Artista a revenit pe scenă, după o pauză de aproape patru ani.

La aproape doi ani după a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide, Celine Dion a cântat „Hymne à l'amour” („Imnul iubirii”), una dintre celebrele melodii ale artistei franceze Edith Piaf, la finalul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, un spectacol de aproape patru ore.

Melodia interpretată de Celine Dion are și o legătură cu sportul. Edith Piaf a scris piesa despre iubitul ei, boxerul Marcel Cerdan. Cerdan a murit la scurt timp după ce ea a scris cântecul, într-un accident de avion.

Chiar dacă existau zvonuri de mai multe săptămâni privind recitalul, organizatorii și reprezentanții artistei au refuzat că confirme, până aproape în ultimul moment, că Celine Dion va fi pe scenă.

Celine Dion, după ce a cântat în deschiderea JO 2024

”Sunt onorată că am cântat în această seară, în cadrul Ceremoniei de deschidere a Parisului 2024, și foarte bucuroasă că m-am întors într-unul dintre orașele mele preferate! Mai presus de toate, sunt atât de fericită să sărbătoresc acești atleți extraordinari, cu toate poveștile lor de sacrificiu și determinare, durere și perseverență.

Cu toții v-ați concentrat atât de mult asupra visului vostru și, indiferent dacă veți lua sau nu o medalie, sper că faptul că sunteți aici înseamnă că visul vostru a devenit realitate! Ar trebui să fiți cu toții foarte mândri, știm cât de mult ați muncit pentru a fi cei mai buni dintre cei buni. Rămâneți concentrați, continuați, inima mea este cu voi!”, a scris Celine Dion, pe platforma X.

Celine Dion nu a mai urcat pe scenă din anul 2020. Din cauza pandemiei de COVID-19, a fost nevoită să-și amâne turneul pentru 2022. Turneul a fost în cele din urmă suspendat, după ce Celine Dion a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide.

Boala neurologică rară provoacă rigiditate la nivelul mușchilor, iar spasmele dureroase i-au afectat lui Celine Dion capacitatea de a merge și de a cânta.

În iunie, la premiera documentarului ”I Am: Celine Dion”, artista a declarat pentru The Associated Press că revenirea necesită terapie, ”fizic, mental, emoțional, vocal”.

„Așa că de aceea durează un timp. Dar absolut de aceea facem acest lucru, pentru că sunt deja un pic înapoi”, a spus ea atunci.

Chiar înainte de lansarea documentarului, Dion a făcut pași spre revenire. În februarie, ea a avut o altă apariție surprinzătoare, la gala Premiilor Grammy, unde a prezentat ultimul premiu al serii, fiind ovaționată la scenă deschisă de public.

Legătura specială a lui Celine Dion cu Franța

Celine Dion nu este franțuzoaică. Ea s-a născut în Canada, în provincia francofonă Quebec, motiv pentru care are o legătură puternică cu Franța și cu Jocurile Olimpice. Franceza este, așadar, limba maternă a lui Celine Dion.

Artista a dominat topurile din Franța și din alte țări vorbitoare de limbă franceză. De asemenea, a câștigat concursul Eurovision 1988 cu un cântec în limba franceză, reprezentând Elveția. La începutul carierei sale, chiar înainte de lansarea melodiei ”My Heart Will Go On”, coloana sonoră a filmului ”Titanic”, a interpretat ”The Power of The Dream”, cântecul tematic pentru Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE