Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De ce o parte dintre sportivii români nu au participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Nu toți sportivii români au participat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

În timp ce unii dintre atleții noștri au preferat să se odihnească pentru competițiile din weekend, alții au făcut cale întoarsă din cauza ploii torențiale care nu s-a oprit pe tot parcursul festivităților.

Canotoarea Gianina Beleagă a explicat printr-o postare pe Instagram că, deși sportul lor ”implică multă apă”, statul în ploaie, în picioare, timp de mai multe ore nu era o decizie înțeleaptă.

”La ora 16:20-16:30 toată delegația României care urma să participe la deschidere s-a întâlnit în fața cercurilor olimpice pentru a face poze împreună.

Totul bine până aici.

Dar pentru că una dintre caracteristicile sportului este să te adaptezi oricărei situații și să o tratezi așa cum vine, a început ploaia.

Nu ar fi asta o problemă fiindcă sportul nostru în sine implică multă apă, însă ce ploaie…

Acest lucru ne-a făcut să luăm în considerare că a sta 4 ore în picioare și poate la fel de mult timp în ploaie nu ar fi fost o decizie foarte bună pentru noi.

Așa că mulți sportivi ne-am oprit înainte să urcăm în autocar, chiar în mijlocul defilării prin Satul Olimpic.”

În acest weekend au loc probele la canotaj, gimnastică artistică, tenis de câmp, tenis de masă, scrimă, înot și polo pe apă.

Probele la canotaj au început sâmbătă dimineața, cu cea de simplu vâsle masculin. Canotorul Mihai Chiruță s-a calificat în sferturile de finală. A terminat pe primul loc în seria sa.

Înotătorul David Popovici urmează să aibă prima probă, 200 m liber masculin, duminică, de la ora 12:00.
Delegația noastră are 106 de sportivi calificați. Inițial erau 107, însă atleta Florentina Iușco a primit o suspendare de doi ani pentru dopaj. Anunțul TAS a venit cu o zi înainte de ceremonie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE