Unul dintre cele mai mari târguri de adopții de câini și pisici din țară are loc astăzi, la Palatul Mogoșoaia. Jurnalistul Euronews, Eduard Popescu a vorbit despre evenimentul de la Mogoșoaia.
Eduard Popescu: „Patruzeci de căței proveniți de la adăposturile Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor își așteaptă viitorii stăpâni în cadrul acestui târg care se încheie la ora 20. De altfel, dintre cei patruzeci de căței, aproape jumătate și-au găsit deja un stăpân, iar ceilalți așteaptă adoptatorii în orele următoare. Să mai spunem că nu doar cățeii, ci și pisicile își așteaptă noile familii aici. Sunt 20 de pisici care provin de la o asociație care se ocupă de sterilizarea și plasarea acestora. Absolut toate animalele sunt microcipate, sunt vaccinate, iar adulții sunt și sterilizați. Așadar, cei care își doresc un nou membru al familiei mai au câteva ore la dispoziție pentru a ajunge aici la Mogoșoaia.
La nivel european, românii sunt mari iubitori de animale, 42% având acasă fie un câine, fie o pisică, iar unii chiar ambele animale. Așadar un eveniment care se încheie la ora 20 și care așteaptă noi doritori la Mogoșoaia”.