Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce este "Boala X" și cum ar trebui să se pregătească lumea pentru o eventuală pandemie, precum cea de COVID

"Boala X" este un nume pe care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) l-a dat unui viitor agent patogen necunoscut, cu potențialul de a declanșa o epidemie globală severă, scrie euronews.com.

Unii utilizatori ai rețelelor de socializare au afirmat în mod fals în această săptămână că "Boala X" este un virus care ar putea fi lansat în mod deliberat sau chiar se răspândește deja în lume. Aceste afirmații sunt inexacte și au apărut în contextul în care termenul urma să fie discutat de un grup de experți în cadrul reuniunii Forumului Economic Mondial 2024 de la Davos.

Deși "Boala X" este mai degrabă un scenariu ipotetic pentru a ne pregăti pentru următoarea pandemie, experții care au discutat acest concept au declarat că acesta trebuie totuși luat în serios.

Există lucruri necunoscute, care s-ar putea întâmpla și orice se întâmplă este o chestiune de când (n.r. se întâmplă), nu de dacă (n.r. se întâmplă). Așa că trebuie să avem un înlocuitor pentru asta, pentru bolile pe care nu le cunoaștem și care ar putea apărea.

-Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS

Directorul OMS a explicat, de față cu grupul de experți de la Davos, că așa a apărut numele de "Boala X", concept care a fost discutat pentru prima dată în 2017 și care a primit recent "atenție" în mediul online.

Agenția ONU a adăugat-o pe lista bolilor prioritare care necesită o cercetare și o dezvoltare accelerată din cauza potențialului de a provoca o urgență de sănătate publică în 2018.

COVID-19, pentru Ghebreyesus, a fost prima "Boală X" - adică primul agent patogen necunoscut de când a fost inventat termenul, care a apărut și a provocat o pandemie.

El a spus că scopul nu este ca această idee să creeze panică, ci mai degrabă să ne pregătim mai bine pentru posibilitatea apariției unor noi boli.

Preetha Reddy, vicepreședinte al unui grup de sănătate din sectorul privat din India, a declarat în cadrul aceluiași grup de discuții de la Davos că, deși numele de "Boala X" "pare a fi un film SF", toată lumea trebuie să fie conștientă de acest lucru, deoarece "este cu siguranță un pericol clar și prezent".

Reddy a spus că, la fel cum armata se pregătește pentru război, și sistemele de sănătate trebuie să se pregătească.

Cum ar trebui să se pregătească țările pentru "Boala X"?

Trebuie asigurată o asistență medicală primară solidă și făcute pregătiri la nivelul comunității, a declarat directorul general al OMS.

"Țările cu venituri ridicate au fost surprinse, deoarece investițiile lor din ultimele multe decenii au fost în tehnologie de vârf, tehnologie de ultimă generație în serviciile terțiare, chiar și în chirurgia robotică, dar investițiile lor în asistența medicală primară nu au fost acolo. Pentru a pregăti țările, cred că un angajament reînnoit pentru a consolida asistența medicală primară este foarte important", a spus acesta.

OMS, Banca Mondială și alți parteneri au înființat în 2022 un fond pentru pandemii pentru a ajuta țările cu venituri mici și medii să se pregătească pentru agenții patogeni emergenți.

De asemenea, țările negociază în prezent un tratat internațional privind pandemiile, urmând ca rezultatul să fie prezentat la cea de-a 77-a Adunare Mondială a Sănătății din mai 2024.

Consiliul UE a fost de acord ca blocul să înceapă negocierile pentru acest tratat în 2022, adăugând că acest tip de instrument ar contribui la o mai bună detectare timpurie a amenințărilor, la un acces mai echitabil la medicamente și vaccinuri și la o mai bună cooperare internațională.

Una dintre modalitățile prin care experții doresc să se pregătească pentru viitorii agenți patogeni necunoscuți este de a determina ce ar fi putut merge mai bine în timpul celei mai recente pandemii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE