Educația „gratuită” din România îi costă pe unii părinți peste 10 mii de lei anual. Cheltuielile au crescut cu aproape 45% anul trecut față de 2021.
Cei mai mulți bani se duc pe meditații și after school, arată cel mai recent studiu Salvați Copiii. În consecință, decalajul dintre copiii care provin din familii cu posibilități financiare și cei din medii defavorizate se adâncește, atrag atenția reprezentanții organizației.
Părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei în fiecare an pentru meditații, after school și materiale didactice, arată un studiu Salvați Copiii.
Cheltuielile au crescut semnificativ în ultimii ani. Așadar, suma a crescut cu aproape 45% față de 2021 și s-a triplat față de cea din 2018.
Și, vedem, cheltuielile cresc odată cu copilul.
Cei mai mulți bani se duc pe meditații, care au apărut și la ciclul primar, dar și pentru after school. În ce privește ciclul primar, 19% dintre cei care au participat la studiu susțin că își duc copiii de 7-10 ani la meditații. Este un procent impresionant luând în calcul vârsta.
Iată câți bani, mai exact, se duc pentru meditații și after school în fiecare an.
E clar, însă, că nu toți părinții își permit să plătească aceste sume pentru educația copiilor lor. Iar cei mai mulți dintre cei care își permit să o facă sunt din București, 60%. În mediul rural, numărul copiilor care fac meditații este cel mai redus.
Părinții apelează la meditații pentru copiii lor din diferite motive.
Evoluția costurilor pentru educație în România
- 2024 – 9.818 lei/an
- 2021 – 6.798 lei/an
- 2018 – 3.093 lei/an
Cheltuielile cresc odată cu copilul
- Ciclul primar - 6.803 lei
- Gimnaziu - 10.781 lei
- Liceu - 12.119 lei
Costurile anuale pentru meditații și afterschool
Meditații
- 2024 – 6.234 lei
- 2021 – 2.471 lei
- 2018 – 1.859 lei
Afterschool
- 2024 – 6.737 lei
- 2021 – 4.180 lei
- 2018 – 1.765 lei
De ce părinții își duc copiii la meditații
- 58% - pregătire pentru examenele naționale
- 36% - recuperarea materiei pe care copilul nu reușește să o parcurgă la clasă
- 32% - îmbunătățirea performanțelor deja atinse de copil