Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Când sunt pacienții încadrați ca „mari arși”. Medic: Peste 20% din suprafața corpului este arsă, printre altele

Un medic specialist de Spitalul Bagdasar-Arseni din București a explicat care sunt criteriile după care pacienții sunt încadrați la „mari arși”. Suprafața și profunzimea arsurii sunt printre principalii factori.

Trei tipuri de arsuri: arsuri de gravitate mare sau mari arși, de gravitate medie și arsuri cu importanță minoră

Dr Eugen Turcu, șef secție chirurgie plastică, coordonator Unitatea de arși Spitalul Bagdasar: „În practica noastră medicală, avem o clasificare foarte clară a arsurilor, arsuri de gravitate mare sau mari arși, cum se spune popular, de gravitate medie și arsuri cu importanță minoră, deci arsuri de gravitate mică. Marii arși pot fi definiți pe baza mai multor criterii sau arsură de gravitate mare”. 

„Principalii factori pe care îi luăm în calcul sunt, în primul rând suprafața arsurii, profunzimea arsurii, vârsta pacientului sau a pacientei, tarele sau comorbiditățile sau altfel spus, bolile asociate, dacă leziunile sunt circumferențiale sau nu, dacă interesează regiuni estetice sau regiuni funcționale”.

„Deci, este un conglomerat de factori pe baza cărora noi stabilim algoritmii care ne indică dacă este o arsură de gravitate mare. De obicei suprafața arsă este peste 20% în cazul pacienților tineri sau vârstnici sau peste 25% în cazul pacienților maturi. Se ia în calcul o suprafață de minim 10%, arsură profundă, toată grosimea, pentru a clasifica sau a pune denumirea de arsură de gravitate mare. Este un conglomerat de factori”. 

„De asemenea, foarte important, foarte important este prezența leziunilor de căi respiratorii. Acest lucru poate agrava foarte mult evoluția și ne poate ajuta să încadrăm arsura într-o arsură de gravitate mare sau medie. Sigur, în raport cu suprafața și cu profunzimea ei”.

Care este prognosticul de salvare a acestor pacienți cu arsuri grave?

Dr Eugen Turcu, coordonator Unitatea de arși Spitalul Bagdasar: „Prognosticul este, în general, rezervat, rezervat. Sigur că depinde foarte mult de suprafață, de toți factorii pe care i-am menționat anterior și nu numai. Depinde și de dotarea și de organizarea structurii unde acești pacienți sunt tratați”. 

„Arsurile de gravitate mare lasă, în general, sechele. În marea lor majoritate, acești pacienți rămân într-un tratament chirurgical chiar și după terminarea perioadei acute. Sechelele cicatriciale postcombustionale sunt într-adevăr o provocare pentru chirurgii plasticieni, pentru că necesită de asemenea spitalizare îndelungată, un consum mare de materiale, bineînțeles, costuri foarte mari și nu în ultimul timp, proceduri dificile de recuperare”.

Un singur Centru de arși, cel de la Spitalul Floreasca, în România

Dr Eugen Turcu: „La ora actuală, conform legislației, avem în România un singur Centru de arși, cel de la Spitalul Floreasca”.

„Celelalte unități funcționale care tratează arsuri sunt acreditate prin lege de a trata arsuri de gravitate medie, chiar dacă noi suntem puși de multe ori în situația de a trata și arsuri de gravitate mare, deoarece acești pacienți, chiar dacă noi solicităm transferul în străinătate către centrele de arși, ei nu pot fi duși în totalitate din cauza stării foarte grave din momentul internării și atunci, neputând fi transportați, noi trebuie să preluăm tratamentul acestor mari arși pentru care facem absolut toate eforturile necesare”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE