Statul va deconta mai multe investigații și tratamente necesare celor care suferă de cancer. De asemenea, consilierea psihologică pentru bolnavi și pentru familia lor, va fi decontată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Medicii oncologi spun că acesta un prim pas spre normalitate. Potrivit datelor oficiale, un sfert de milion de români fac tratament pentru cancer.
Adriana are 35 ani și locuiește în București. În 2004, în urma analizelor uzuale, a fost diagnosticată cu o formă de leucemie. Nu a avut simptome, doar amețeli ușoare și scăderi mici în greutate. Până acum, o parte dintre analizele pentru monitorizarea bolii le plătea din propriul buzunar.
Adriana, pacient: BCR-ABL este destul de costisitoare, care până acum a fost decontată de companiile farma, iar în acest moment nu mai este decontată absolut deloc, iar pacienții sunt nevoiți să își plătească această analiză care nu este deloc ieftină.
Daniel Coriu, președinte al Colegiul Medicilor din România: Până acum, nu de puține ori, făceam aceste teste genetice din resursele noastre, din resursele spitalului, ori pacientul plătea pentru anumite boli. Faptul că Ministerul Sănătății dorește să creeze programe pentru decontare este un pas uriaș. Deja aceste norme, așa cum sunt ele redactate reprezintă un pas important.
Începând cu data de 1 iulie, mai multe investigații sunt decontate de Casa Națională de asigurări de Sănătate
Printre acestea, biopsia mamară ghidată ecografic, endoscopia digestivă superioară și dermatoscopia.
Prof. Dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății: Scopul acestor propuneri este de îmbunătățire, pe de o parte, a accesului la servicii de oncologie, includerea tuturor pacienților cu cancer în acest Plan. Nu mai putem să lucrăm cu pacienți care sunt nedreptățiți și nu au acces la servicii și trebuie să asigurăm și finanțare.
Asociațiile de pacienți spun că România mai are mult până să ajungă la nivel european, diferența dintre noi și celelalte state vestice este de aproximativ 5-6 ani.
Cezar Irimia, președinte al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: Diferențele sunt majore, de la investigația amănunțită, pentru a aplica pacientului cu o suspiciune de cancer, un tratament personalizat, până la accesul la tratamente inovatoare care pot face diferența dintre viață și moarte.
Anual, 100.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer în România, dintre care aproximativ 500 sunt copii. În prezent, la nivel național, circa 250.000 de pacienți se află sub tratament, conform datelor Ministerului Sănătății.