Până în noiembrie, românii cu credite în lei nu mai au motive să spere la reduceri de rate. Iar asta pentru că Banca Națională a României a menținut dobânda-cheie, cea care dă tonul dobânzilor din piață, la 6,50% pe an, după două scăderi în iulie și august.
Menținerea dobânzii are legătură, în primul rând, cu evoluția inflației, care va scădea mai puțin decât estima banca centrală, în ultima prognoză din august.
Mai sunt și alte motive care au dus la păstrarea dobânzii de politică monetară. Dintre acestea, politica fiscală și de venituri, dar și măsurile pe care Guvernul le va lua pentru reducerea deficitului bugetar, prin planul pe 7 ani care va fi prezentat Comisiei Europene.
Aceasta a fost ultima decizie de politică monetară luată de actualul Consiliu de Administrație al BNR.
Banca Centrală, un nou consiliu de săptămâna viitoare
De săptămâna viitoare, Banca Centrală va avea un nou consiliu, votat în urmă cu câteva zile în Parlament. Mugur Isărescu a rămas guvernator al Băncii Naționale.
Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să se mărească în primele două luni din trimestrul III, până la 7,7% în august, de la 6,7% în iunie, în principal ca urmare a accelerării creşterii împrumuturilor în lei ale populaţiei, prioritar pe seama celor pentru consum.
Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat şi-a accentuat ascensiunea, ajungând la 69,7% în august, de la 69,1% în iunie.
Banca centrală a decis anul acesta, în două rânduri, scăderea ratei dobânzii cheie, în luna iulie de la 7% pe an la 6,75% pe an, şi în luna august la 6,5% pe an. Dobânda cheie era nemodificată din luna ianuarie a anului trecut.